BIOGRAFIA NOBILULUI PROFET; AR-RAHIQ AL-MAKHTUM (ARABIC: الرّحیق المختوم; NECTARUL PECETLUIT)

Pagina 111

dumnezei decât Allah.” De îndată, ei au început să bată din palme batțjocoritor și au spus: “Cum poți să te aștepți că vom combina toate zeitățile într-un singur Dumnezeu? Este ceva absolut incredibil”. În drum spre ieșire, își spuneau unul altuia: “Pe zei, omul acesta nu se va liniști niciodată și nici nu va face vreo concesie. Să ne menținem în religia strămoșilor noștri, până când zeul nostru va soluționa disputa dintre noi și el”. Cu privire la acest incident, Allah a revelat următoarele versete:

“Sad. Pe Coranul cel plin de povață!

Cei care nu au crezut sunt [mai degrabă] în îngâmfare și schismă!

Câte neamuri am nimicit Noi mai înainte de ei! Într-un sfârșit ei au strigat, însă nu mai era timp pentru ei de mântuire!

S-au mirat ei că le-a venit un prevenitor chiar dintre ei, iar necredincioșii au zis: "Acesta este un vrăjitor mincinos,

Oare a făcut el din zei un Dumnezeu Unic? Acesta este un lucru uimitor”!

Însă mai-marii lor au pornit să zică: “Mergeți voi înainte și rămâneți statornici la zeii voștri! Acesta este un lucru dorit!

Noi nu am auzit despre aceasta în ultima religie! Aceasta nu este decât

o născocire/" lil [38:1-7]

[1] Ibn Hișam, 1/343; Tafhum-ul-Qur'an, 4/316; Mukthasar Surat Ar-Rasul, p.113

Pagina 112

ANUL MÂHNIRII

Moartea lui Abu Talib

În luna Regebl!l, în al zecelea an al Profeției, la șase luni după ce a părăsit temnița de la Aș-Și'b, Abu Talib s-a îmbolnăvit și a murit. Într-o altă versiune se spune că Abu Talib și-a dat ultima suflare în Ramadan, cu trei zile înainte de moartea Khadijei - Allah să fie mulțumit de ea. Conform relatării lui Al-Musaiiab, când Abu Talib se afla pe patul de moarte, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a intrat în încăperea unde se aflau Abu Jahl și 'Abdullah bin Abu Omaiia. El a cerut atunci unchiului său:

“Unchiule, trebuie doar să mărturisești că nu există alt zeu în afară de Allah și eu mă voi pune mărturie în fata lui Allah că ești credincios”.

Abu Jahl și 'Abdullah bin Abu Omaiia i s-au adresat la rândul lor și au spus: “Abu Talib, ai vrea să părăsești religia lui Abdul-Muttalib?” Pe de o parte, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - i-a cerut în mod repetat să mărturisească pe patul de moarte că nu există alt zeu în afară de Allah, iar, pe de altă parte, Abu Jahl și Abdullah bin Abu Omaiia îi repetau să nu părăsească religia lui Abdul-Muttalib, până când Abu Talib s-a hotărât și s-a menținut în religia lui Abdul-Muttalib, refuzând să spună că nu există alt zeu în afară de Allah. Auzind acestea, Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a spus: “Jur pe Allah că voi cere cu ardoare iertare pentru tine, până când voi fi oprit de către Allah să mai fac asta”. Atunci, Allah Cel Puternic și Glorios a revelat acest verset:

“Nu se cade, ca Profetul și cei care cred să ceară iertare pentru politeiști, chiar dacă ei sunt rude, după ce i s-a arătat limpede că ei sunt oaspeții ladului. Și Mesagerului lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - i s-a spus: “Tu, [Muhammed], nu călăuzești pe cine-ți place..." I?l

Nu mai este necesar să menționăm că Abu Talib îl iubea foarte mult pe Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Timp de patruzeci de ani, Abu Talib îi fusese prieten credincios — reazemul copilăriei sale, supraveghetorul tinereții și, mai târziu, un adevărat turn de apărare.

Sacrificiile la care s-au supus Abu Talib și familia sa de dragul nepotului

[1] Tarikh Al-lslam, 1/120.

[2] Sahih Al-Bukhari, 1/548.

Pagina 113

său, chiar dacă nu era cu credință în misiunea acestuia, subliniază noblețea și altruismul caracterului său. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l convinge pe bătrânul de 80 de ani să facă mărturisirea de adevărată credință, însă el a rămas neînduplecat și s-a ținut de păgânismul strămoșilor săi, neputând astfel obține succesul deplin. Al-'Abbas bin 'Abdul-Muttalib povestea că i-a spus Profetului: “Nu i-ai fost de nici un ajutor unchiului tău, Abu Talib. Pe Allah, el te-a apărat și s-a înfuriat în numele tău.” Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a spus: “EI se află în foc slab, dar, dacă n-aș fi fost eu, s-ar fi aflat în fundul ladului”. |!)

Abu Sa'id Al-Khudri relata că atunci când numele unchiului său era menționat, Profetul spunea: “Sper că mijlocirea mea îi va fi de folos și el va fi pus la un foc slab care să-l pâlpâie doar până la călcâi” [2

Khadija spre mila lui Allah

La numai două luni de la moartea unchiului său, Trimisul lui Allah a suferit o altă pierdere gravă. Soția sa, Khadija, "mama credincioșilor”, s-a stins în luna Ramadan, în al zecelea an al Profețiilor, atunci când ea atinsese vârsta de șaizeci și cinci de ani, iar el cincizeci. De fapt, Khadija a fost pentru Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască o binecuvântare de la Allah. Timp de douăzeci și cinci de ani, ea a împărțit cu el bucuriile și necazurile vieții, mai ales în primii zece ani ai misiunii Profetului. El s-a mâhnit și odată, într-o izbucnire sinceră de emoție, a spus: “Ea a crezut în mine când nimeni altcineva nu credea. Ea a îmbrățișat islamul când oamenii nu îmi acordau nici o atenție. Ea m-a ajutat și m-a consolat cu persoana și averea ei când nimeni nu mi-a întins o mână de ajutor. Am avut copii numai cu ea."!*l

Abu Huraira a relatat că îngerul Gavriil a venit la Mesagerul lui Allah și i-a spus: “Mesager al lui Allah, i-a aminte! Khadija va veni la tine cu un vas de mâncare aromată sau cu băutură. Când vine la tine, transmite-i salutări de la Stăpânul ei și vorbește-i cu bucurie despre palatul din Paradis, unde

[1] Sahih Al-Bukhari, 1/548.

] Ibidem

] Talgih Fahum Ahl-al-Athar, p.7; Rahmat-ul-lil'alamun, 2/164 4] Musnad Imam Ahmad, 6/118

Pagina 114

nu există nici larmă, nici trudă"!

Aceste două evenimente dureroase au avut loc într-o scurtă perioadă de timp și au mărit durerea și suferința lui. În această perioadă, mekkanii și-au declarat deschis campania de tortură și oprimare. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - și-a pierdut orice speranță de a-i readuce pe calea cea dreaptă, astfel că s-a îndreptat spre Al-Ta'if, căutând o atmosferă mai primitoare. Aici, însă, a fost dezamăgit și a îndurat torturi și brutalități de nedescris, care depășeau cu mult nefericita situație din orașul său natal.

De asemenea, tovarășii săi au fost supuși la torturi inimaginabile și oprimați într-o asemenea măsură, încât cel mai apropiat prieten al său, Abu Bakr, pentru a scăpa de presiune, ar fi fugit din Mekka și ar fi vrut să plece în Abisinia (Etiopia), dacă nu s-ar fi întâlnit la Bark Al-Ghamad cu Ibn Ad-Daghana, care l-a convis să renunțe la călătorie, asigurându-l de întreaga lui protecție. [?!

Moartea lui Abu Talib l-a făcut pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - vulnerabil, iar politeiștii au folosit această șansă pentru a da frâu liber urii și dușmăniei lor, pe care le-au transformat în oprimări și torturi fizice. Odată, un quraiș obraznic l-a prins și i-a presărat nisip în cap.

Când a ajuns acasă, una dintre fiicele lui i-a spălat nisipul din cap și a plâns. Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - a spus:

“Nu plânge, fiica mea. Allah îl va apăra cu adevărat pe tatăl tău” [9]

Rapida succesiune a nenorocirilor l-a determinat pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - să numească acea perioadă: “Anul durerii și al mâhnirii”. De atunci, acel an a purtat această denumire.

Căsătoria Profetului cu Sauda

Moartea Khadijei l-a lăsat pe Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - singur. Numele Saudei i-a fost sugerat pentru căsătorie și el a acceptat. Această femeie îndurase multe greutăți de dragul islamului, fiind printre primele femei convertite la credința islamică. Datorită puterii ei de convingere, și soțul ei a îmbrățișat islamul. În timpul celei de a doua

[1] Sahih Al-Bukhari, 1/539.

[2] Sahih Al-Bukhari, 1/552; Ibn Hișam, 1/372.

Pagina 115

BIOGRAFIA NOBILULUI PROFETȚ

emigrări în Abisinia (Etiopia), Sauda l-a însoțit pe soțul ei, As-Sakran bin “Amr. El a murit pe drumul de întoarcere la Mekka și a lăsat-o într-o stare groznică de sărăcie. Ea a fost prima femeie care s-a căsătorit cu Profetul, în al zecelea an al Profeției, în luna Șauual, după moartea Khadijei. Câțiva ani mai târziu, ea își va împărți viața cu Profetul, cu cea de a doua lui soție, A'ișall.

Factori ce inspirau răbdare și perseverență

Este firesc ca oamenii sensibili și cu fire blândă să mediteze adânc la factorii care au inspirat primilor musulmani acea constanță și perseverență miraculoasă. Este normal să ne mirăm cum au reușit acei oameni să tolereze persecuții inumane și să înfrunte cu dârzenie torturile tiranice. Referitor la aceste întrebări, considerăm înțelept să schițăm pe scurt aceste motivații fundamentale:

1. Credința neclintită în Allah. Primul și cel mai important factor este, fără îndoială, credința neclintită în Allah Cel Unic, cuplată cu un grad minunat de percepere a atributelor Lui. Un om care are această Credință bine conturată în inima lui va considera aceste dificultăți previzibile ca pe niște miraje și sub nici o formă nu le va compara cu dulceața Credinței.

“În ceea ce privește spuma, ea se duce fără urmă, în vreme ce ceea ce le este oamenilor spre folos rămâne mereu pe pământ...” [13:17]

Alți subfactori care derivă din această Credință sunt:

2. Un conducător iubit din toată inima. Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască!, marele conducător al comunității musulmane și al omenirii în general, era un om exemplar, cu maniere perfecte și atribute nobile. Nimeni nu se putea măsura cu însușirile sale - noblețe, cinste, loialitate - unanim recunoscute, veritabile și necontestate nici chiar de dușmanii săi. Însuși Abu Jahl, marele dușman al islamului, a spus în nenumărate rânduri: “O, Muhammed, noi nu suntem în măsură să te hulim pe tine, dar nu credem în ceea ce ne-ai adus (islamul)”.

Se povestește că trei oameni din tribul Quraiș au ascultat fiecare separat și în secret niște versete din Nobilul Coran. Mai târziu, acest secret a fost descoperit și unul dintre ei l-a întrebat pe Abu Jahl ce credea despre ceea ce auzise de la Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l

[1] Talqih Fahum Ahl-al-Athar, p.10; Rahmat-ul-lil'alamin, 2/165

Pagina 116

miluiască. El a răspuns: “Noi ne-am luptat cu cei din neamul 'Abd Munaf pentru onoarea și mândria de a conduce și am avut parte de privilegii egale prin competiție.” Apoi ei au început să se laude, spunând că din mijlocul lor s-a ridicat un Profet a cărui Revelație a coborât din ceruri. "Jur, că noi nu vom crede în ell'! niciodată."

Așa că Allah a spus:

* ei nu te socotesc pe tine mincinos, ci nelegiuiții tăgăduiesc versetele lui Allah.” [6:33]

Într-o zi, necredincioșii quraiși l-au necăijit în trei rânduri cu o remarcă răutăcioasă. El a tăcut la început, dar a treia oară le-a spus: “O, trib Quraiș! Pe toți vă așteaptă pieirea”. Ei au fost luați prin surprindere și teama le-a umplut inimile într-o asemenea măsură, încât până și cel mai ostil dintre ei a încercat să-și ceară în cei mai politicoși termeni posibili iertare pentru insulta adusă.

Atunci când, în timp ce se prosterna în rugăciune, au aruncat în el cu măruntaiele unei cămile, el a invocat mânia lui Allah asupra lor, iar ei au fost cuprinși de o stare inexplicabilă de îngrijorare, fiind aproape convinși că vor fi distruși. Ubai bin Khalaf amenința tot timpul că îl va ucide pe Muhammed. Într-o zi, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască a ripostat, spunând că îl va ucide prin Voința lui Allah. Când Ubai s-a rănit la gât în ziua de Uhud, și-a adus aminte cu înspăimântare de cuvintele Profetului și a spus: “Sunt convins că ar putea să mă omoare chiar și numai scuipându-mă” 2] Sa'd bin Mu'ach i-a spus lui Omaiia bin Khalaf în Mekka:

“L-am auzit într-o zi pe Muhammed spunând că musulmanii cu siguranță te vor omori”. Omaiia a fost extrem de speriat și a jurat că nu va mai ieși niciodată din Mekka. Atunci când Abu Jahl l-a obligat să li se alăture pentru a lupta împotriva Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - în ziua de Badr, el a cumpărat cele mai bune și mai agile cămile din Mekka, pentru a-și putea grăbi cât mai tare fuga. Soția sa l-a atenționat să nu părăsească Mekka, amintindu-i cuvintele lui Sa'd, dar ela spus: “Pe Allah, nici nu mă gândesc să merg cu quraișii, mă voi despărți de ei după o distanță scurtă”. ll

Oriunde s-ar fi aflat, dușmanii Profetului erau bântuiți de același

[3] Sahih Al-Bukhari, 2/563

Pagina 117

sentiment de spaimă și de frică. Pe de altă parte, prietenii și tovarășii Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - îl iubeau foarte mult, iar el ocupa locul cel mai de cinste în inimile lor. Erau gata oricând să-l apere și să-i asigure bunăstarea, chiar și cu riscul vieții lor. Într-o zi, Abu Bakr bin Abu Quhafa a fost bătut foarte rău de Utba bin Rabia, un politeist groaznic. Aproape tot trupul lui sângera și el se afla în pragul morții. Totuși, când oamenii săi, extrem de indignați de nenorocirea lui, l-au adus acasă, el a jurat că nu va mai bea sau mânca nimic până când nu-i vor spune că Muhammed se află în siguranță. Acesta era spiritul de altruism și sacrificiu ce caracteriza comportamentul primilor tovarăși ai Profetului. !!]

3. Simțul responsabilității. Primii tovarăși erau profund conștienți de imensa responsabilitate ce cădea pe umerii lor. De asemenea, ei erau convinși că îndeplinirea acelor sarcini era inevitabilă, chiar dacă ea atrăgea persecuții din partea necredincioșilor, de teama implicațiilor, a oribilului impact pe care l-ar putea suferi omenirea.

4. Credința nestrămutată în Viața de Apoi. Aceasta era piatra de temelie care le întărea simțul responsabilității. Exista certitudinea clară, fundamentată în lumina religiei, că se vor scula din morți în Ziua Învierii și vor da socoteală pentru toate faptele lor lumegști, fie mici, fie mari. Ei erau convinși că viitorul lor pe lumea ceataltă va depinde în întregime de faptele lor săvârșite în viața de pe pământ și, în funcție de aceste fapte, vor intra fie în Grădina Eternă (Paradisul), fie în ladul cel fără de moarte. Toată viața lor alterna între speranța în mila lui Allah și frica de pedeapsa Lui. "Și aceia care dau ce dau cu inimile pline de frică [la gândul că] se vor întoarce la Domnul lor'. [23:60] Ei știau deja că viața lor în această lume, cu toate bucuriile și durerile ei, nu valora nimic în comparație cu Viața de Apoi.

Asemenea convingeri adânci au născut în ei un sentiment de indiferență față de toate necazurile și greutățile ce îi așteptau în această viață.

5. Coranul. Versetele și capitolele Nobilului Coran erau atractiv, puternic și succesiv revelate în acea perioadă întunecată și critică, sprijinind și avansând argumenete asupra adevărului și trăiniciei principiilor islamice în jurul axei cărora se învârtea întreaga chemare a lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască. Ele au constituit baza sănătoasă pe care avea să fie stabilită cea mai bună și mai minunată societate de creație divină. Versetele Coranice au servit, de asemenea, la

[1] Al-Bidaiah uan-Nihaiah, 3/30.

Pagina 118

BIOGRAFIA NOBILULUI PROFEȚ

înălțarea sentimentelor credincioșilor, le-au întărit ființa pe Calea răbdării și a îndurării și le-au prezentat cele mai limpezi exemple și cele mai sugestive indicații. .

“Sau ați socotit că veți intra în Rai înainte de a se fi abătut asupra voastră încă asemenea celor [care s-au abătut] asupra acelora care au fost mai înainte de voi? l-au lovit nenorociri și iar nenorociri și au fost zgâlțâiți până într-atât încât au strigat Trimisul și cei care au crezut împreună cu el:

"Când vine ajutorul lui Allah?" [Răbdare!] Ajutorul lui Allah este [cu siguranță] aproape!" [2:214]

"Alif, Lam, Mim.

Oare socotesc oamenii că vor fi lăsați [în pace], dacă vor spune “Noi credem!”, și că ei nu vor fi încercați?

Noi i-am încercat pe cei de dinaintea lor și Allah îi cunoaște pe cei care spun adevărul și îi cunoaște pe cei care mint [în privința credinței]." [29:1-3]

Simpla mărturisire verbală a Credinței nu este suficientă. Ea trebuie încercată și verificată în adevărul crunt al vieții. Oamenii vor fi supuși la tot felul de încercări atât în viața individuală, cât și în relațiile cu mediul din jurul lor, pentru a vedea dacă pot rezista în permanență și îl pot pune pe Domnul, mai presus de ei înșiși. Multă durere, tristețe și sacrificiu de sine ar putea fi necesare, și aceasta, nu pentru că ele sunt bune în sine, ci pentru că ne vor purifica la fel ca focul din creuzetul unui aurar care arde zgura.

De asemenea, aceste versete au constituit un răspuns incontestabil la declarațiile false ale necredincioșilor și un ultimatum clar ce sugera consecințele groaznice care ar putea apare în cazul în care persistau în necredință. Pe de altă parte, Nobilul Coran conducea musulmanii spre o lume nouă, luminându-i asupra calităților acesteia, a frumuseții și perfecțiunii dumnezeirii, a impactului bunătății și al milei, precum și asupra faptelor prin care pot căuta bucurarea lui Allah. Versetele prezintă implicit mesaje pline de sens ce poartă vești îmbucurătoare asupra Milei Divine ce conduce spre fericirea eternă într-o Grădină Eternă (Paradisul). În același timp, versetele înfățișau sfârșitul tiranilor și necredincioșilor - ei vor fi aduși la Judecata Divină și apoi târâți în Foc, unde vor gusta din chinurile Iadului.

6. Prevestiri despre reușită. De când au început să simtă adversitățile vieții, musulmanii au avut certitudinea că aderarea la islam nu înseamnă implicarea în greutăți sau săparea propriului mormânt. Ei au fost

Pagina 119

conștienți că islamul avea ca scop exterminarea tradiției preislamice și distrugerea sistemului ei nelegiuit. Prevestiri de acest fel erau revelate uneori explicit, iar alteori implicit, într-o manieră relevantă pentru situația dată. Când musulmanii au fost forțați să suporte constrângeri sau când viața lor se afla sub restricții continue, atunci erau revelate versete care povesteau întâmplări asemănătoare ale unor profeți și oameni din trecut, precum și durerile și suferințele pe care aceștia le-au simțit. Versetele conțineau și indicii sugestive asupra sfârșitului tragic al necredincioșilor mekkani, înfățișând pierzania lor finală, dar, în același timp, oferind prevestiri credincioșilor și promițând adevăraților slujitori stăpânirea cu succes a pământului, precum și victoria Chemării islamice și a adepților ei.

În acest context, am putea exemplifica unele versete referitoare la victoria finală ce va încorona perseverența și răbdarea musulmanilor.

“Cuvântul Nostru a fost rostit mai înainte față de robii Noștri cei trimiși,

Că vor fi cei victorioși

Și că oștenii Noștri vor fi cei biruitori.

Deci întoarce-te de la ei până la un timp!

Și privește la ei, [atunci când îi lovește pedeapsa], căci atunci, și ei vor vedea!

Oare vor ei să grăbească pedeapsa Noastră?

Dar când va cobor! ea în curtea lor, rea dimineață va fi pentru cei

În același context, Allah i-a spus Profetului Său - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască: “Dar mulțimea lor va fi înfrântă și ei vor întoarce spatele [fugind]. (54:45)

El a mai spus:

“Va fi pusă pe fugă oștirea celor aliați de acolo!" [38:11]

Musulmanii care au emigrat în Abisinia (Etiopia) au auzit următoarele versete:

“Acelora care au pribegit pentru Allah, după ce au suferit nedreptate, le vom pregăti [locuință] bună în această viață, dar răsplata lor în Viața de Apoi va fi și mai mare. Măcar dacă ei ar ști!” [16:41]

În contextul întâmplării lui Iosif, s-a spus: “În losif și în frații săi au fost semne pentru aceia care întreabă” [12:7], adică mekkanii vor avea aceeași soartă - eșec și capitulare - de care au avut parte și frații lui losif.

Cu altă ocazie, Allah vorbește despre Mesageri:

Pagina 120

“Dar cei care nu credeau au zis către trimișii lor: „Noi vă vom alunga din țara noastră, dacă nu vă întoarceți la religia noastră!”

Dar Domnul lor le-a revelat: „Noi îi vom nimici pe cei nelegiuiți / Și vă vom stabili pe voi pe acest pământ, în locul lor! Aceasta pentru aceia care se tem de prezența Mea și se tem de amenințarea Mea” [14: 13-14]

În timpul războiului dintre persani și romani, necredincioșii doreau sincer ca victoria să aparțină primilor, întrucât, la fel ca și ei, aceștia mărturiseau politeismul, în timp ce musulmanii se rugau pentru victoria romanilor, care credeau în Allah, Mesagerii Săi, Cărțile Sale, Revelație și Viața de Apoi.

Roma a fost învinsă în acest război de către Persia. După cum am văzut, necredincioșii erau de partea lor și în inima lor sperau că mișcarea islamică, încă nematurizată și, la vremea aceea, din punct de vedere numeric slabă și neajutorată, se va prăbuși în urma persecuțiilor lor. Ei au interpretat însă greșit adevăratele semne ale timpurilor. Li s-a spus că în curând vor fi dezamăgiți de calculele lor și așa s-a și întâmplat, atunci când Heraclius și-a împins campania până în inima Persiei și quraișii mekkani au fost înfrânți la Badr.

*...Și în Ziua aceea, se vor bucura dreptcredincioșii / De ajutorul lui

În timpul forumului 'Ukaz și cu alte astfel de ocazii, Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - însuși, nu numai că le oferea lămuriri legate de Grădina Cea Veșnică (Raiul), dar le dădea și vești despre promisiunile făcute adevăraților credincioși. El le spunea deschis că, dacă mărturiseau cel mai important pilon al islamului, Unicitatea lui Allah,!] vor prospera și, cu siguranță, vor stăpâni întreaga Arabie, supunând Persia.

Khabbab bin Al-Aratt l-a îndemnat odată pe Profet să-l invoce pe Allah pentru a-l apăra de adversitățile pe care le suferea din cauza politeiștilor. Fața Profetului s-a înroșit de mânie și a răspuns că adevăratul credincios nu trebuie să precipite lucrurile, fiind o obligație pentru el să suporte pe cât posibil toate necazurile vieții, până când religia se va consolida, ceea ce se va întâmpla cu siguranță, fără a se teme de nimeni în afară de Allah. În acest sens, Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască - s-a referit la perseverența pe care trebuiau să o arate musulmanii și la greutățile prin care trebuiau să treacă, pentru a pune

[1] At-Tirmidhi