Nu există îndoială sau dezacord cu privire la faptul că în Coran ridicarea lanțurilor și descătușarea omului este unul dintre obiectivele credinței drepte. Cu toate acestea, unii consideră că, prin restricționarea acestei libertăți în problemele spirituale, se ignoră clar perspectiva Coranului cu privire la libertățile politice, sociale și credincioase și afirmă că dacă ar fi lăsați liberi oamenii lacomi și doritori de plăceri, acest fapt nu va duce decât la depravare și pierzanie; prin urmare, aceștia consideră că sporirea libertăților sociale conduce la scăderea libertății de bază și a libertății spirituale.
Dar Coranul nu privește omul în felul acesta, iar cu toate avertizările referitoare la pericolul poftelor lumești și egoismului și la condamnarea caracterului iute și al exceselor umane, îi recunoaște lui Adam onoarea și superioritatea față de multe alte creații ale lui Dumnezeu[1], superioritatea sa în îndeplinirea îndatoririi divine[2], baza sa ca succesor al lui Allah[3] și rugăciunea îngerilor înaintea sa[4], iar toate aceste caracteristici valoroase se datorează libertatății și autonomiei omului. După cum se menționează în versetul 165 din Sura Al-An’am (6), această poziție înaltă i-a fost dată omului pentru a fi pus la încercare și pentru a merita răsplata sau pedeapsa:
وَهُوَ الَّذِي جَعَلَكُمْ خَلَائِفَ الْأَرْضِ وَرَفَعَ بَعْضَكُمْ فَوْقَ بَعْضٍ دَرَجَاتٍ لِّيَبْلُوَكُمْ فِي مَا آتَاكُمْ إِنَّ رَبَّكَ سَرِيعُ الْعِقَابِ وَإِنَّهُ لَغَفُورٌ رَّحِيمٌ
El este Cel ce v-a făcut urmaşii Săi pe pământ. El i-a ridicat pe unii dintre voi cu mai multe trepte deasupra celorlalţi pentru a vă pune la încercare prin ceea ce v-a dăruit. Domnul tău este grabnic la pedeapsă, însă şi Iertător, Milostiv.Aceasta este aceeași chestiune care este prezentată ca filosofia vieții și morții în al doilea verset al Surei Al-Mulk (67):
الَّذِي خَلَقَ الْمَوْتَ وَالْحَيَاةَ لِيَبْلُوَكُمْ أَيُّكُمْ أَحْسَنُ عَمَلًا وَهُوَ الْعَزِيزُ الْغَفُورُ
Cel ce a creat viaţa şi moartea ca să dovedească care dintre voi este mai bun la faptă. El este Puternic, Iertător.
În mod constant, există un grup de oameni cu gândire limitată care cred că îndrumarea și credința oamenilor sunt atât de valoroase și importante încât ar putea să tolereze și să justifice amărăciunea și urâțenia obligativității religioase; un grup care a fost prezent și la începuturile Islamului, alături de Profetul nostru Mohamed ﷺ și care credea că erau mai preocupați și mai devotați decât el în ceea ce privește religia.
În conformitate cu un hadith valid pe care Imam Reza îl relatează cu o sursă de aur de la Imam Ali, cei care sunt îngrijorați îl constrâng pe Profetul lui Allah ﷺ să sporească puterea și strălucirea Islamului prin negarea libertății oamenilor; dar răspunsul Profetului lor a fost că „nu sunt dispus să-l întâlnesc pe Allah Cel Atotputernic printr-un vicleșug care nu mi-a fost adus la cunoștință, iar eu nu sunt o persoană care să stânjenească sau să oblige!” Versetul 99 din Sura Yunus (10) confirmă aceste spuse:
وَلَوْ شَاءَ رَبُّكَ لَآمَنَ مَن فِي الْأَرْضِ كُلُّهُمْ جَمِيعًا أَفَأَنتَ تُكْرِهُ النَّاسَ حَتَّىٰ يَكُونُوا مُؤْمِنِينَ
Dacă Domnul tău ar fi vrut, toţi locuitorii pământului ar fi crezut. Poţi însă să-i sileşti pe oameni să creadă?
În continuare, această zicală luminoasă explică sensul versetului astfel: „Adică, Dumnezeu spune că dacă ar fi vrut, ar fi putut să îi forțeze și să îi oblige să accepte religia după ce se confruntă cu realitatea și după ce văd dificultățile vieții de apoi, dar dacă ar fi făcut asta, ei nu ar mai fi găsit demnitatea sau recompensa din partea Lui. Cu toate acestea, El vrea ca oamenii să devină credincioși fiind liberi să aleagă și să-și dorească lucrul acesta, astfel încât să fie vrednici de grația și stima lui Dumnezeu și de viața veșnică în Rai.”[5]
În acest sens, Coranul spune fără nicio circumstanță și ambiguitate de mai multe ori, inclusiv în versetul 29 al Surei Al-Kahf (18):
وَقُلِ الْحَقُّ مِن رَّبِّكُمْ فَمَن شَاءَ فَلْيُؤْمِن وَمَن شَاءَ فَلْيَكْفُرْ
Spune: “Adevărul este de la Domnul vostru. Cine voieşte, crede. Cine voieşte, tăgăduieşte.”
Creatorul știe foarte bine ce consecințe are deschiderea căii spre păcat și pierzanie pentru cei care sunt dornici[6]; cu toate acestea, El spune ca mulți dintre oameni să fie lăsați să se scufunde în jocurile[7], dezordinea[8], pofta și dorințele lor[9], dar libertatea și liberul arbitru al omului să rămână. De aceea, în versetul 28 al Surei Hud (11), este citat profetul Noe că le spunea oamenilor:
قَالَ يَا قَوْمِ أَرَأَيْتُمْ إِن كُنتُ عَلَىٰ بَيِّنَةٍ مِّن رَّبِّي وَآتَانِي رَحْمَةً مِّنْ عِندِهِ فَعُمِّيَتْ عَلَيْكُمْ أَنُلْزِمُكُمُوهَا وَأَنتُمْ لَهَا كَارِهُونَ
El spuse: “O, popor al meu! Ce părere aveţi? Dacă mă sprijin pe o dovadă de la Domnul meu — ce mi-a dăruit milostivenia Sa — şi care vă rămâne vouă ascunsă din pricina orbirii voastre, ar trebui să vă silim la ceea ce urâţi?
Da, în spațiul liber, inamicii găsesc oportunitatea de a face propagandă, dar Dumnezeu, care este creatorul acestei încercări, a dorit să permită diavolilor să se războiască cu profeții și să răspândească vorbe denaturate și a permis ca aceștia să-și spună minciunile pentru[10] ca oamenii să poată face propriile alegeri.
Accentul Coranului asupra libertății de exprimare a opozanților săi constă în faptul că primirea îndrumării divine se datorează evitării închinării la tiranii cărora Dumnezeu le-a oferit, de asemenea, șansa și timpul să urmeze calea către perfecțiunea umanității, prin ascultarea de diverse cuvântări și alegerea celor mai bune dintre ele. În consecință, în versetele 17 și 18 ale Surei Az-Zumar (39), se spune:
وَالَّذِينَ اجْتَنَبُوا الطَّاغُوتَ أَن يَعْبُدُوهَا وَأَنَابُوا إِلَى اللَّهِ لَهُمُ الْبُشْرَىٰ فَبَشِّرْ عِبَادِ. الَّذِينَ يَسْتَمِعُونَ الْقَوْلَ فَيَتَّبِعُونَ أَحْسَنَهُ أُولَٰئِكَ الَّذِينَ هَدَاهُمُ اللَّهُ وَأُولَٰئِكَ هُمْ أُولُو الْأَلْبَابِ.
Cei care se feresc de Taghuţi să li se închine, şi se întorc la Dumnezeu, au bunăvestire! Vesteşte-le-o robilor Mei care ascultă Cuvântul şi urmează prea-binele lui. Aceştia sunt cei pe care Dumnezeu îi călăuzeşte! Aceştia sunt cei dăruiţi cu minte!
Deși nicio minte rațională nu își dorește o libertate fără margini, în acest Crez religios nu numai că nu se vorbește despre interzicerea și cenzurarea lucrărilor și canalelor altor doctrine cu un titlu fictiv, cum ar fi „Cărți înșelătoare”, dar se recomandă credincioșilor să aibă un comportament corect și echitabil cu toți, chiar și cu dușmanii religiei, și să accepte doar restricțiile care se aplică în condiții similare pentru ei înșiși, în conformitate cu regula de aur a eticii și moralei care spune „ce ție nu-ți place altuia nu-i face”. Dacă acordăm atenție acestei observații, vom vedea că, așa cum este menționat și în versetul 194 din sura Al-Baqara (2), limitarea libertății celor care încalcă drepturile altora este singura restricție compatibilă cu principiul de precauție:
فَمَنِ اعْتَدَىٰ عَلَيْكُمْ فَاعْتَدُوا عَلَيْهِ بِمِثْلِ مَا اعْتَدَىٰ عَلَيْكُمْ وَاتَّقُوا اللَّهَ وَاعْلَمُوا أَنَّ اللَّهَ مَعَ الْمُتَّقِينَ
Luna Sfântă pentru Luna Sfântă, iar pentru lucrurile sfinte există răzbunare. Cine vă vrăjmăşeşte, vrăjmăşiţi-l precum vă vrăjmăşeşte. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este cu cei temători.
Următorul: Bazele de aur ale eticii și moralei
Anterior: În religie nu există constrângere
[1] . Din Coran 17: 70 aflăm de asemenea:
«وَلَقَدْ كَرَّمْنَا بَنِي آدَمَ وَحَمَلْنَاهُمْ فِي الْبَرِّ وَالْبَحْرِ وَرَزَقْنَاهُم مِّنَ الطَّيِّبَاتِ وَفَضَّلْنَاهُمْ عَلَىٰ كَثِيرٍ مِّمَّنْ خَلَقْنَا تَفْضِيلًا»
„Noi i-am preacinstit pe fiii lui Adam. Noi i-am purtat pe uscat şi pe mare şi i-am înzestrat cu cele bune. Noi i-am ales înaintea multora dintre cei pe care i-am creat.”
[2] . În Coran 33: 72 este menționat:
«إِنَّا عَرَضْنَا الْأَمَانَةَ عَلَى السَّمَاوَاتِ وَالْأَرْضِ وَالْجِبَالِ فَأَبَيْنَ أَن يَحْمِلْنَهَا وَأَشْفَقْنَ مِنْهَا وَحَمَلَهَا الْإِنسَانُ إِنَّهُ كَانَ ظَلُومًا جَهُولًا»
„Noi am înfăţişat cerurilor, pământului şi munţilor păstrarea credinţei, însă ei au refuzat să o ia asupra lor şi au fost cuprinşi de groaza ei. Numai omul a luat asupra sa această povară, însă el este nedrept şi neştiutor.”
[3] . Povestea creării omului începe în felul următor în Coran 2: 30:
«وَإِذْ قَالَ رَبُّكَ لِلْمَلَائِكَةِ إِنِّي جَاعِلٌ فِي الْأَرْضِ خَلِيفَةً قَالُوا أَتَجْعَلُ فِيهَا مَن يُفْسِدُ فِيهَا وَيَسْفِكُ الدِّمَاءَ وَنَحْنُ نُسَبِّحُ بِحَمْدِكَ وَنُقَدِّسُ لَكَ قَالَ إِنِّي أَعْلَمُ مَا لَا تَعْلَمُونَ»
„Când Domnul tău spuse îngerilor: “Într-adevăr, am să-mi fac un locţiitor pe pământ”, ei au răspuns: “Vrei să faci un locţiitor care să-i zădărnicească rostul şi să risipească şuvoaie de sânge, în vreme ce noi Te preamărim cu laude şi Te preasfinţim?! Atunci, El spuse: “Desigur, eu ştiu ceea ce voi nu ştiţi.”
[4] . În afară de menționarea prosternării îngerilor în fața lui Adam în primele versete ale surei Al-Baqara (2) și în alte versete din Coran, în Coran 7: 11 se vorbește despre prosternarea îngerilor în fața lui Adam după crearea și apariția tuturor ființelor umane:
«وَلَقَدْ خَلَقْنَاكُمْ ثُمَّ صَوَّرْنَاكُمْ ثُمَّ قُلْنَا لِلْمَلَائِكَةِ اسْجُدُوا لِآدَمَ فَسَجَدُوا إِلَّا إِبْلِيسَ لَمْ يَكُن مِّنَ السَّاجِدِينَ»
„Noi v-am creat, apoi v-am desăvârşit chipul, după care am spus îngerilor: “Prosternaţi-vă înaintea lui Adam.” Şi ei aşa făcură în afară de Iblis care nu a fost între cei care s-au prosternat.”
[5] . Al-Shaykh al-Saduq, „Uyun Akhbar al-Rida (PBUH)”, Tehran: Jahan, Vol. 1, p. 134.
[6] . În Coran 75: 5 se spune:
«بَلْ يُرِيدُ الْإِنسَانُ لِيَفْجُرَ أَمَامَهُ»
„Înainte de aceasta însă, omul doreşte întotdeauna desfrâul.”
[7] . În Coran 6: 91 este menționat:
«قُلِ اللَّهُ ثُمَّ ذَرْهُمْ فِي خَوْضِهِمْ يَلْعَبُونَ»
„Spune: “Dumnezeu!.” Şi lasă-i apoi să se joace cu propriile palavre.”
[8] . Coran 6: 110 spune:
«وَنُقَلِّبُ أَفْئِدَتَهُمْ وَأَبْصَارَهُمْ كَمَا لَمْ يُؤْمِنُوا بِهِ أَوَّلَ مَرَّةٍ وَنَذَرُهُمْ فِي طُغْيَانِهِمْ يَعْمَهُونَ»
„Fiindcă nu au crezut de prima dată, Noi le întoarcem inimile şi privirile şi îl lăsăm să bâjbâie orbeşte în neascultarea lor.”
[9] . În Coran 15: 3 se spune:
«ذَرْهُمْ يَأْكُلُوا وَيَتَمَتَّعُوا وَيُلْهِهِمُ الْأَمَلُ فَسَوْفَ يَعْلَمُونَ»
„Lasă-i să mănânce şi să se bucure o vreme. Nădejdea le face plăcere, însă curând vor afla!”
[10] . Această chestiune este exprimată limpede în Coran 6: 112:
«وَكَذَٰلِكَ جَعَلْنَا لِكُلِّ نَبِيٍّ عَدُوًّا شَيَاطِينَ الْإِنسِ وَالْجِنِّ يُوحِي بَعْضُهُمْ إِلَىٰ بَعْضٍ زُخْرُفَ الْقَوْلِ غُرُورًا وَلَوْ شَاءَ رَبُّكَ مَا فَعَلُوهُ فَذَرْهُمْ وَمَا يَفْتَرُونَ»
„Noi fiecărui profet i-am făcut astfel un vrăjmaş: diavolii din oameni şi ginni ce-şi descoperă unii altora poleiala cuvintelor întru amăgire. Dacă Domnul tău ar fi vrut, ei n-ar fi făcut-o. Lasă-i pe ei cu ceea ce născocesc.”