Chiar dacă apogeul valorilor umane trebuie căutat în etica individuală și virtuțile care sunt obținute prin angajamentul față de adevăruri sacre și divine, etica socială este cea care asigură un nivel minim al vieții și oportunități egale în obținerea de virtuți.
Experiența a mii de ani de războaie, masacre și suferință cauzate de susținătorii virtuților lumești sau cerești i-a determinat pe teoreticienii moralei să ajungă la concluzia că în loc să se străduiască să ofere o definiție comună a valorilor individuale superioare, ar trebui să se concentreze pe stabilirea unui nivel minim de viață colectivă și să-și concentreze eforturile în crearea unui mediu care să ofere tuturor posibilitatea de a alege ce este mai bun.
Coranul, deși insistă asupra valorilor cerești și consideră obținerea de virtuți în strânsă legătură cu credința și comportamentul monoteist[1], atunci când se referă la etica socială, vorbește într-un mod cât se poate de lumesc, punând accent pe beneficiile umane comune și vorbind despre o viață pașnică pentru toate gusturile și credințele.
Analiza a zeci de versete din Coran, care conțin recomandări sociale, arată că nici unul dintre acestea nu se bazează pe altceva decât pe echitate și justiție și că ele sunt organizate pe o axă, începând cu scrierea datoriilor[2] și a atribuirii copiilor vitregi[3], până la îngrijirea orfanilor[4], judecată[5] și chiar până la cele mai mari probleme politice. Până în punctul în care Dumnezeu Însuși, în versetul 25 al Surei Al-Hadid (57), consideră că scopul misiunii profetice este de a crea condițiile pentru ca oamenii să poată conduce o societate pe baza unui sistem echitabil.
لَقَدْ أَرْسَلْنَا رُسُلَنَا بِالْبَيِّنَاتِ وَأَنزَلْنَا مَعَهُمُ الْكِتَابَ وَالْمِيزَانَ لِيَقُومَ النَّاسُ بِالْقِسْطِ
Noi i-am trimis pe trimişii Noştri cu dovezi vădite. Noi am pogorât odată cu ei Cartea şi balanţa ca oamenii să se poarte drept.
Importanța acestei chestiuni devine mai clară atunci când realizăm că în nici una dintre abordările frecvente ale conceptelor de justiție și echitate și referirile repetate din Coran și hadithuri la acestea nu au fost oferite alte definiții noi sau diferite decât cea a „dreptății”, iar atenția a fost îndreptată către același sens uman convențional și complet lumesc de bine versus rău ca standard al comportamentului etic. Pe această bază, în Coran, cuvintele „cunoscut” și „obicei” sunt folosite de 40 de ori pentru a sublinia relațiile sociale juste, iar versetul 199 din Sura Al-A’raf (7) îi îndeamnă pe Profeți să aibă încredere în conștiința comună a oamenilor dintr-o societate și să le ceară oamenilor să trăiască ghidându-se după bunurile și relele recunoscute în rândul lor:
خُذِ الْعَفْوَ وَأْمُرْ بِالْعُرْفِ وَأَعْرِضْ عَنِ الْجَاهِلِينَ
Dă iertare, porunceşte binele, îndepărtează-te de neştiutori!
Secretul acestei încrederi este perspectiva pe care Coranul o are asupra naturii umane divine și crede că dorința conștiinței umane este aceeași cu cuvântul și comanda lui Dumnezeu și că religia adevărată și dreaptă nu este decât supunerea față de adevărul pe care îl găsește omul în interiorul său:
فَأَقِمْ وَجْهَكَ لِلدِّينِ حَنِيفًا فِطْرَتَ اللَّهِ الَّتِي فَطَرَ النَّاسَ عَلَيْهَا لَا تَبْدِيلَ لِخَلْقِ اللَّهِ ذَٰلِكَ الدِّينُ الْقَيِّمُ وَلَـٰكِنَّ أَكْثَرَ النَّاسِ لَا يَعْلَمُونَ
Ridică-ţi faţa către Lege ca un dreptcredincios, după firea cu care Dumnezeu a plăsmuit oamenii. Nimic nu se va schimba în creaţia lui Dumnezeu. Aceasta este Legea cea dreaptă, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu.
Desigur, sensul acestei cuvântări nu este că toate interpretările sunt corecte și că toate dorințele sunt instinctive. Deoarece contradicțiile dintre diferite puncte de vedere și urâțenia multor impulsuri sunt mai evidente decât chiar posibilitatea lor divină, dar faptul că înțelegem că diversitatea și contradicția opiniilor indică unele dintre ele ca fiind incorecte și că putem judeca urâțenia unor dorințe și comportamente, este cea mai bună dovadă a existenței unei baze de încredere pentru a distinge binele de rău în natura umană.
Da, omul, pe lângă natura divină și puterea de a discerne între bine și rău, este prizonier al impulsurilor și plăcerilor care îi capturează chiar și rațiunea și gândirea și îi elimină puterea de a percepe și înțelege. Dar nu putem concluziona din aceasta că tot ceea ce spun alții este greșit și că doar interpretarea noastră a unui text sacru sau a unei experiențe științifice sau a oricărui alt fundament pe care îl considerăm corect trebuie să fie criteriul adevărului și falsității. Pentru că aceiași factori care conduc la faptul că alții ajung la concluzii greșite și apără cu hotărâre această idee pot avea și un efect asupra interpretării și perspectivelor noastre și excepțiile pe care le facem pentru noi înșine, pentru școala noastră și pentru colegii noștri de gândire nu au nicio bază în afară de egocentrism.
În aceste condiții, singura soluție pentru a profita de natura divină și pentru a evita daunele care o compromit este să părăsim poziția în care dorințele și egoismul ies la iveală și această situație nu este altceva decât individualismul, centrarea pe sine și mulțumirea cu propriul punct de vedere și propria perspectivă. Doar în acest fel putem fi într-o poziție în care nu suntem ușor expuși atingerilor dorințelor psihologice. Până când nu trecem de granițele presupunerilor și perspectiva noastră privind dreptul la viață, chiar dacă avem cele mai sacre texte și doctrine, încă este posibil să cădem pradă egoismului și să interpretăm aceste texte în direcția dorințelor personale și de grup; dar dacă ne punem în locul altora și ascultăm chemarea conștiinței noastre în ceea ce îi privește pe cei pe care îi privim din afară, ne vom obliga să „considerăm ceea ce ne place pentru noi înșine, și pentru ceilalți”. În acest fel, vom înțelege mai bine această chemare divină.
Următorul: Pedeapsa pentru apostazie
Anterior: Ingrijorarea celor descurajați
[1] . În Coran 20: 75 este menționat despre acest subiect:
«وَمَن يَأْتِهِ مُؤْمِنًا قَدْ عَمِلَ الصَّالِحَاتِ فَأُولَٰئِكَ لَهُمُ الدَّرَجَاتُ الْعُلَىٰ»
„Cei care vin la El, ca nişte credincioşi care au săvârşit fapte bune, aceia vor avea cele mai înalte trepte.”
[2] . În Coran 2: 282, care conține instrucțiuni referitoare la înregistrarea datoriilor și termenelor de plată, se subliniază necesitatea justeței în acest proces:
«وَلْيَكْتُب بَّيْنَكُمْ كَاتِبٌ بِالْعَدْلِ»
„Un scrib ales dintre voi s-o scrie cinstit!”
[3] . La începutul 33: 5, este explicate în felul acesta necesitatea numirii copiilor adoptivi după tații lor:
«ادْعُوهُمْ لِآبَائِهِمْ هُوَ أَقْسَطُ عِندَ اللَّهِ»
„Chemaţi-i după taţii lor, aşa este mai drept înaintea lui Dumnezeu.”
[4] . Coran 4: 3 exprimă îngrijorarea în fața nedreptății ca justificare pentru aprobarea poligamiei și subliniază respectarea echității ca fiind o condiție pentru aceasta:
«وَإِنْ خِفْتُمْ أَلَّا تُقْسِطُوا فِي الْيَتَامَىٰ فَانكِحُوا مَا طَابَ لَكُم مِّنَ النِّسَاءِ مَثْنَىٰ وَثُلَاثَ وَرُبَاعَ فَإِنْ خِفْتُمْ أَلَّا تَعْدِلُوا فَوَاحِدَةً أَوْ مَا مَلَكَتْ أَيْمَانُكُمْ ذَٰلِكَ أَدْنَىٰ أَلَّا تَعُولُوا»
„Dacă vă este teamă că nu veţi fi drepţi cu orfanii, luaţi-vă soţii după cum vă va plăcea, două ori trei ori patru femei. Dacă vă este teamă că nu veţi fi drepţi cu ele, luaţi-vă o singură femeie ori pe cele stăpânite de dreapta voastră. Aşa vă va fi mai uşor vouă, dacă nu puteţi ţine o casă mare.”
[5] . În Coran 4: 58 se spune:
«إِنَّ اللَّهَ يَأْمُرُكُمْ أَن تُؤَدُّوا الْأَمَانَاتِ إِلَىٰ أَهْلِهَا وَإِذَا حَكَمْتُم بَيْنَ النَّاسِ أَن تَحْكُمُوا بِالْعَدْلِ إِنَّ اللَّهَ نِعِمَّا يَعِظُكُم بِهِ إِنَّ اللَّهَ كَانَ سَمِيعًا بَصِيرًا»
„Dumnezeu vă porunceşte să înapoiaţi ceea ce vi s-a dat în păstrare şi să judecaţi după dreptate când judecaţi între oameni. Dumnezeu vă îndrumă numai spre bine. Dumnezeu este Auzitor, Văzător.”