OBÂRȘIA LUMINI; ISLAMUL ȘIIT ÎN TEXTE ALESE

Pagina 1

LUMINII

dă

ISLAMUL ȘIIT

ÎN TEXTE ALESE

AEZ EDIURA A d HERALD 1 (C//

Se 2)

Pagina 2

OBÂRȘIA LUMINII

ISLAMUL ȘIIT ÎN TEXTE ALESE

Selecția textelor și prefață de:

Allamah Sayyid Muhammad Husayn Tabatabaii

Traducere în engleză și note explicative de:

William C. Chittick

Sub îndrumarea lui și cu o introducere de:

Seyyed Hossein Nasr

Traducere în limba română de:

Carmen Vestali

EDITURA && HERALD

București

Pagina 3

Editorul mulțumește Trustului Muhammadi din Marea Britanie și Asociației „Poarta cunoașterii” pentru sprijinul acordat publicării acestei cărți.

Redactor:

Radu Duma

Viziune grafică:

Teodora Vlădescu

DTP:

Vadim Cazacu

Lector:

Sanda Albu

Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nici o formă și prin nici un mijloc, electronic sau mecanic, inclusiv fotocopiere, înregistrare sau prin orice sistem de stocare a informației, fără permisiunea dată editor. Ediție în limba română publicată de Editura Herald,

Copyright O 2012

Pagina 4

INTRODUCERE

Începând cu secolul al nouăsprezecelea, în pofida vastei erudiții a orientaliștilor occidentali și a analizelor și traducerilor multor surse islamice, s-a acordat foarte puțină atenție până acum colecțiilor de maxime, predici, rugăciuni, proverbe și pilde povățuitoare care alcătuiesc culegerile de hadit-uri, așa cum sunt înțelese ele de către musulmanii aparținând ramurii șiite duodecimane. Este adevărat că o mare parte din fondul colecțiilor de hadit-uri șiite se regăsește în colecțiile sunnite, dar în timp ce colecțiile sunnite au fost studiate, cele șiite au fost tratate mai mult într-o manieră indirectă.!

Dar, întrucât hadit-urile șiite dețin o formă, un stil și un farmec propriu, abordarea conținutului lor într-o manieră indirectă nu poate înlocui traducerea și analiza acestei colecții în mod aparte. De fapt, este surprinzător că, în ciuda importanței extraordinare a hadit-urilor șiite pentru evoluția teologiei și jurisprudenței șiite, precum și a multor ramuri ale „științelor intelectuale” (al-'ulum al-aqliyyah), ca să nu mai vorbim de rolul lor în credința și în viața spirituală, spusele Imamilor nu au fost

Există șase colecții canonice, autorizate, în islamul sunnit, care au fost acceptate de întreaga comunitate imediat după compilarea lor, în secolele al doilea și al treilea ale erei islamice. Aceste colecții, numite al-Sihah al-sittah, Cele șase colecții autentice, sunt asociate cu numele unor mari savanți ai hadit-urilor, precum Bukhari, Muslim etc. Dintre acestea, cea mai renumită este cea a lui Bukhari, care a fost tradusă în limba engleză (Sahih al-Bukhari: Arabic-English, de către Muhammad Mubsin Khan, Universitatea islamică, Medina; a doua ediție revizuită, Ankara, 1976).

Monumentala concordanță din volumul Hadith al lui Wensinck, Mensing et al. (Leiden, 1936-69) se bazează pe aceste șase colecții.

Pagina 5

redate în limba engleză până acum. Nici nu au fost studiate ca întreg și fond distinct de scrieri religioase, cu caracter oficial, în cadrul contextului general al islamului însuși. Volumul de față reprezintă, de aceea, un efort pionieresc de a prezenta un eșantion din acest fond voluminos de scrieri, lumii vorbitoare de limbă engleză.

Literatura hadit-urilor șiite include toate spusele Profetului islamului (Pacea și binecuvântarea lui Allah? fie asupra sa și a familiei sale curate!)? acceptate de șiiți, cât și tradițiile celor doisprezece Imami, de la Ali ibn Abi Talib (Pacea fie asupra sa!)

până la Mehdi. Această colecție este așadar considerată a fi, după Sfântul Coran, cel mai important fond de texte religioase pentru șiiți. La fel ca în islamul sunnit, și în acest caz hadit-urile alcătuiesc, împreună cu Coranul, cartea revelată, baza tuturor științelor teologice, incluzând bineînțeles și Șariah, precum și viața religioasă în ambele sale aspecte, cel intelectual și cel devoțional.

Astfel, niciun aspect al vieții și istoriei comunității șiite nu poate fi înțeles fără o analiză a acestor scrieri oficiale.

Specific acestei colecții este faptul că, deși este considerată a sta la baza islamului, totuși aceasta se întinde pe o perioadă mai mare de două secole. În islamul sunnit, hadit-urile se limitează la spusele nobilului Profet. De fapt, folosirea termenului de hadit se referă în sunnism doar la spusele lui, acest termen nefiind folosit pentru spusele altcuiva. Cu toate acestea, în cazul șiismului, deși se face o distincție clară între hadit-urile profetice (al-hadit

? Allah înseamnă Dumnezeu în limba arabă, iar musulmanii preferă acest cuvânt celui de Dumnezeu, întrucât Allah nu are formă de plural în limba arabă, referindu-se ia Unicul Dumnezeu Transcendent.

3 Ori de câte ori în scrierile islamice apare numele Profetului, acesta este însoțit de formula, „Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și a familiei sale curate!” (în arabă p). Din rațiuni ce țin exclusiv de facilitarea lecturii și accesului la înțelesul textului, nu o vom mai folosi de acum încolo.

Același lucru este valabil și pentru formula „Pacea fie asupra sa!” (în arabă v)

ce însoțește întotdeauna numele Imamilor, sfinților sau misticilor - n.t.

Pagina 6

al-nabawi) și spusele Imamilor (al-hadit al-walawi), ambele sunt incluse într-o singură colecție. Aceasta înseamnă că, dintr-un anumit punct de vedere, perioada apostolică în islam, așa cum este văzută în șiism, se întinde mai mult decât relativ scurta perioadă de timp asociată trimișilor lui Dumnezeu din multe alte religii.

Logica acestei perspective depinde desigur de concepția șiită cu privire la Imam.* Termenul de imam, așa cum este el folosit în șiism, diferă de întrebuințarea sa obișnuită în limba arabă, unde înseamnă „conducător”, sau în teoria politică sunnită, unde înseamnă califul însuși. Așa cum este el folosit în șiism, termenul se referă la o persoană care deține „lumina lui Muhammad” (al-nur al-mahammadi), care a fost transmisă de Fatima , fiica nobilului Profet și de Ali, primul Imam, celorlalți, până la Imamul ocultat, care va apărea din nou, în cele din urmă, în calitate de Mehdi.5 Ca urmare a prezenței acestei lumini, Imamul este considerat a fi fără de păcat (masum) și deținător al cunoașterii desăvârșite atât a lumii ezoterice, cât și a celei exoterice.

Imamii sunt precum un lanț de lumină care izvorăște din „soarele profeției”, care reprezintă originea lor, nefiind niciodată separați de acel soare. Tot ceea ce spun ei provine de la aceeași comoară sacră a înțelepciunii călăuzitoare. Din moment ce ei reprezintă o prelungire a realității lăuntrice a nobilului Profet, cuvintele lor provin chiar de la acesta. lată motivul pentru care spusele lor sunt văzute, din perspectivă șiită, ca o continuare a hadit-urilor profetice, întocmai cum lumina ființei lor este

privită ca o continuare a luminii profetice.

4 A se vedea Allamah Tabataba'i, Shi'ite Islam, London- Albany,

5 În ceea ce privește continuitatea, concepția ismailită diferă desigur,

din moment ce, pentru ismailiți, lanțul Imamilor continuă neîntrerupt până în zilele noastre.

Pagina 7

În viziunea șiită, separația temporală dintre Imami și nobilul Profet nu le afectează cu nimic legătura naturii lor interne, lăuntrice, cu Profetul sau continuitatea „luminii profetice”, care reprezintă sursa cunoașterii sale călăuzitoare, cât și a lor.

Această concepție metafizică este motivul pentru care șiiții încorporează tradițiile care se întind pe o perioadă de mai bine de două secole într-un singur corpus cu cele ale nobilului Profet.

Prin aceasta se deosebește concepția șiită referitoare la hadit-uri de cea sunnită.

Altminteri, conținutul efectiv al hadit-urilor este foarte asemănător în colecțiile sunnite și șiite. În cele din urmă, ambele conțin aceeași realitate spirituală. Bineînțeles, lanțul transmiterii lor, acceptat de cele două școli, nu este același. Dar în ciuda acestei diferențe în ceea ce privește autoritatea și dreptul celor care au transmis mai departe spusele profetice, hadit-urile în sine, fie că sunt consemnate de sursele sunnite sau de cele șiite, au asemănări izbitoare.

Diferența majoră constă în faptul că șiiții îi consideră pe Imami drept o continuare a ființei Profetului și de aceea situează spusele Imamilor în continuarea hadit-urilor strict profetice.

Spusele Imamilor sunt, în multe privințe, nu doar o continuare, ci și un fel de comentariu și o clarificare a hadit-urilor profetice, adesea cu scopul de a scoate la lumină învățăturile ezoterice ale islamului. Multe dintre aceste hadit-uri tratează, în același mod ca cele ale nobilului Profet, aspectele practice ale vieții și ale Șariah-ei.

Altele discută doar aspectele metafizice, așa cum fac și unele hadit-uri profetice, mai ales „hadit-urile sfinte” (hadit qudsi). lar alte spuse ale Imamilor tratează aspectele devoționale ale vieții, cuprinzând unele dintre cele mai renumite rugăciuni care au fost recitate de-a lungul timpurilor atât de către sunniți, cât și de

către șiiți.

Pagina 8

În final, unele dintre spusele Imamilor pun în discuție diferite științe ezoterice. Ele acoperă astfel un spectru larg, care se întinde de la aspectele „lumești” ale vieții de zi cu zi până la întrebările referitoare la adevăr în sine. Datorită caracterului lor inerent, cât și faptului că, la fel ca în sufism, ele provin din dimensiunea ezoterică a islamului, aceste spuse s-au strecurat de-a lungul timpului printre unele dintre scrierile sufite.s

Ele au fost considerate drept surse ale ezoterismului islamic, de către sufiți, întrucât Imamii șiismului sunt priviți în viziunea sufită ca personalități de referință ale timpului lor, în ceea ce privește spiritualitatea. Ei apar în lanțul succesiunii spirituale (silsilah) al diferitelor ordine sufite, chiar și în cadrul acelor ordine care s-au răspândit aproape exclusiv printre sunniți.?

Datorită naturii conținutului lor, aceste spuse au avut o influență aproape asupra tuturor domeniilor științei șiite, cât și asupra vieții de zi cu zi a comunității. Jurisprudența șiită (fiqh)

se bazează pe Coran și, în plus față de acesta, tocmai pe această culegere de hadit-uri. Teologia șiită (kalam) ar fi de neînțeles fără cunoașterea acestor spuse. Exegezele coranice șiite acordă o importanță foarte mare acestora. Chiar și științele naturii, cum ar fi istoria naturală sau alchimia, s-au dezvoltat făcând trimitere la ele. În cele din urmă, aceste spuse s-au evidențiat ca surse de meditație pentru cele mai mari teme ale metafizicii de-a lungui secolelor, iar cele mai complexe școli de metafizică și filosofie ale islamului provin, în mare măsură, de la acestea.

De fapt, filosofia islamică de mai târziu, care este legată de nu-

$ pentru a vedea relația dintre șiism și sufism, a se vedea S. H. Nasr, Sufi Essays, London, 1972, pp. 104-20.

7 Unul dintre exemplele cele mai interesante ale unei astfel de interpretări se poate vedea, în parte, în renumita rugă a celui de-al treilea Imam șiit, Imamul Husein, care se găsește și în manualele de rugăciuni ale ordinului sufit Șadhili. A se vedea W. Chittick, “A Shadhili Presence on Shi'ite Islam”, Sophia Perennis, vol. 1, 1975, p. 97-1v0.

Pagina 9

mele lui Sadr al-Din Șirazi, ar fi de neconceput dacă s-ar ignora colecția de hadituri șiite.8

Una dintre cele mai mari opere metafizice ale lui Sadr al-Din este comentariul său, neterminat, al unei porțiuni din cadrul celei mai importante colecții șiite dintre cele patru colecții de hadit-uri șiite fundamentale, culegerea al-Kafi, aparținând lui Al-Kulayni.?

În cadrul colecției de hadit-uri șiite se află anumite opere care trebuie menționate separat. În primul rând, este vorba despre renumita Nahj al-balaghah (Calea vorbirii alese) a lui Ali ibn Abi Talib, culeasă și alcătuită de savantul șiit al secolului al patrulea după hegira (al zecelea - en.), Sayyid Șarif al-Radi. Având în vedere importanța enormă a acestei lucrări în islamul șiit, cât și pentru toți iubitorii limbii arabe, este uimitor faptul că i s-a acordat o atât de mică atenție în limbile europene.

La urma urmelor, mulți dintre scriitorii de limbă arabă de primă importanță, precum Taha Husayn și Kurd Ali au afirmat, în autobiografiile lor, că și-au desăvârșit stilul scriitoricesc în limba arabă, studiind Nahj al-balaghah, în timp ce generații întregi de gânditori șiiți au reflectat și comentat asupra înțelesului acestei opere. Mai mult decât atât, rugăciunile și zicalele mai concise din această lucrare s-au răspândit foarte mult printre musulmani, pătrunzând atât în literatura clasică, cât și în cea

8 Referitor la acest corpus ca sursă a doctrinelor lui Sadr al Din Șirazi, a se vedea S. H. Nasr, Sadr al Din Shirazi and His Transcendent Theosophy, London-Boulder, 1978, capitolul 4.

? Această operă monumentală a fost tradusă în limba franceză de H.

Corbin, care a predat din ea timp de mulți ani la Paris, dar nu a fost niciodată publicată. A se vedea Corbin, En Islam iranien, Paris, 1971.

10 Această lucrare a fost tradusă, de câteva ori, parțial sau integral, în subcontinentul indo-pakistanez și în Iran, dar niciuna dintre aceste traduceri nu este în totalitate corespunzătoare. Se pregătește o nouă traducere de S. H. Jafri, care ar trebui să fie publicată în curând și care sperăm să îndeplinească anevoioasa condiție de a face dreptate atât înțelesului, cât și frumuseții literare a textului.

Pagina 10

populară, nu numai cea arabă, ci și în cea persană, iar prin intermediul celei persane au pătruns și în alte limbi ale națiunilor musulmane, precum urdu.

Nahj al-balaghah cuprinde, pe lângă sfaturi spirituale, maxime morale și instrucțiuni de natură politică, câteva discursuri remarcabile, pe teme de metafizică, în special cu privire la Unicitatea lui Dumnezeu (al tawhid). Această operă are atât o metodă specifică de expunere, cât și un vocabular de specialitate deosebit, care o distinge de lucrările altor școli islamice care au abordat subiecte ale metafizicii.

Savanții occidentali au refuzat, pentru o perioadă lungă de timp, să accepte autenticitatea paternității acestei lucrări și i-au atribuit-o lui Sayyid Șarif al-Radi, în ciuda faptului că stilul lucrărilor lui al-Radi este foarte diferit de cel al operei Nahj al-balaghah. În orice caz, în măsura în care ne referim la perspectiva șiită, poziția lucră: ii Nahj al-balaghah și paternitatea sa pot fi explicate cel mai bine reproducând o conversație care a avut loc acum aproximativ optsprezece sau nouăsprezece ani, între Allamah Tabatabai, renumitul savant șiit contemporan, responsabil pentru selecția antologiei de față, și Henry Corbin, cel dintâi cercetător occidental al șiismului. Corbin, care el însuși era cât mai departe de „istorism” posibil, l-a întrebat odată pe Allamah Tabatabaii, în timpul unei discuții obișnuite pe care o aveau în Teheran (în care scriitorul de față avea de obicei rolul de traducător): „Savanții occidentali susțin că Ali nu este autorul operei Nahj al-balaghah. Care este viziunea dumneavoastră și pe cine considerați ca fiind autorul acestei lucrări?” Allamah Tabataba'i și-a ridicat capul și a răspuns în maniera sa obișnuită, blândă și calmă: „Pentru noi, cel care a scris Nahj al-balaghah este Ali, chiar dacă el a trăit acum o sută de ani”

A doua lucrare remarcabilă din colecția șiită de hadit-uri este al-Sahifat al-sajjadiyyah, Manuscrisul lui al-Sajjad, cel de-al