CĂLĂTORIA MAGICĂ MARIEI ÎN PERSIA

Pagina 13

Simurg a dus-o apoi pe Maria în vârful

Turnului Dolat Abad, cel mai înalt turn de vânt din Iran. Privind de sus întregul oraș, Maria exclamă cu admirație: „Cât de iscusiți sunt oamenii de aici! Au găsit atâtea trucuri pentru a învinge căldura și pentru a aduce apa de departe!”

Pagina 14

Ajunși în orașul Isfahan, Maria și Simurg s-au alăturat meșteșugarilor din Piața Naqsh-e Jahan. Maria ridică cu grijă de pe tejghea un vas Mina și privi cu ochii plini de uimire. „Vezi?” îi șopti Simurg cu vocea-i blândă și cu penele strălucind în razele soarelui. „Aici, cerul se încununează cu mâinile meșteșugarilor. Fiecare vas este ca o fereastră către paradis”. Părea că fiecare linie curbată, fiecare nuanță a „albastrului persan” prindeau viață sub pensula lor. „Îmi place aici, Simurg!”, spuse Maria, lăsân du-se purtată de vraja locului. „Acum înțeleg de ce toți spun că Isfahanul este ca o jumătate din lume”.

Pagina 15

N

Pagina 16

Plimbându-se prin piața aglomerată, Maria zări un bătrân cu barbă lungă și albă, care stătea la umbra unui copac. Atrasă de figura lui înțeleaptă, Maria se apropie, iar bătrânul îi zâmbi cu blândețe, ca și cum o așteptase: „Bine ai venit, copila mea”, îi spuse el cu o voce caldă și gravă. „Cred că ai venit să descoperi tainele ascunse ale Isfahanului”.

„Dar de unde știi?” întrebă mirată Maria.

„Ei, draga mea!”, râse încet bătrânul. „Isfahanul, este plin de povești. Dar am să-ți spun povestea lui Mithra, un zeu străvechi, despre care nu mulți copii ca tine au șansa să audă”.

„Mithra”, spuse bătrânul cu voce domoală, „era zeul soarelui și al prieteniei, venerat de vechii Mezi și Perși. Legendele despre el sunt atât de vechi, încât s-au pierdut în negura timpului, mergând înapoi până acum aproape 5.000 de ani. Se spune că Mithra s-a născut în regiunile unde oamenii se închinau la mulți zei și credeau în puterea luminii. El era cel care aducea răsăritul, lumina și căldura fiecărei zile, dar era și protectorul prieteniei.

Oamenii îi cereau binecuvântarea când făceau promisiuni, pentru că, în fața lui Mithra, orice cuvânt dat era sfânt.

El putea schimba anotimpurile și influența soarta oamenilor, aducându-le noroc sau protejându-i de necazuri”.

„Soldații romani”, mai explică bătrânul, „îl venerau pentru că le oferea protecție și curaj în lupte. În Mithra, ei găseau un líder.

Pagina 17

El le apărea în vise, călărind un car tras de cai albi, înarmat cu o lance de argint și un arc cu săgeți de aur. Nu era doar un războinic puternic, ci și un zeu al dreptății, care îi pedepsea pe trădători și îi ocrotea pe prietenii lui de încredere”.

Maria își întoarse privirea către Simurg, care părea să înțeleagă fiecare cuvânt. „Ce poveste frumoasă”, spuse ea încet, „și ce zeu nobil trebuie să fi fost Mithra”.

Astfel, Maria ascultă o lecție prețioasă despre prietenie și loialitate, învățând că zeii vechi, deși poate uitați de mulți, își lăsaseră urmele în sufletele celor care prețuiau aceste valori.

Pagina 18

Maria și Simurg porniră mai departe, îmbogățiți nu doar cu povești și lecții de viață, ci și cu arome și gusturi unice. La fiecare oprire, localnicii îi întâmpinau cu preparate delicioase care o fermecau pe Maria. A gusat jujeh kebab, fraged și aromat, borani și kuku-bademjan. Dar dintre toate, cel mai mult a impresionat-o desertul sholezard, o budincă dulce cu șofran, decorată cu migdale și scorțișoară, care strălucea ca soarele pe care îl venerau vechii persani.

După câteva ore de drum, au ajuns la Pasargadae, vechea capitală a Imperiului Persan. Maria simți că pășise pe un tărâm sfânt, unde fiecare piatră și coloană părea să poarte povara și gloria unui trecut eroic. Aici, în mijlocul acestei capitale antice, se înălța statuia măreață a lui Cirus cel Mare, primul rege al Persiei, văzut ca un adevărat erou și eliberator al poporului său.

Pagina 19

Maria privi cu admirație statuia impunătoare a regelui. „Cirus cel Mare…” șopti ea, ca și cum ar fi chemat un spirit străvechi.

„A fost un lider măreț, nu-i așa?”

Simurg încuviință cu o privire înțeleaptă: „Cirus cel Mare nu a fost doar un rege, a fost un om al păcii”, îi spuse el. „El a eliberat popoare și a creat un imperiu în care toți trăiau împreună, în armonie. În inima lui, era un lider care credea că fiecare om merită respect, fie el persan sau străin”.

Simurg își desfăcu ușor aripile și privi visător în zare, unde cerul se întâlnea cu pământul, dincolo de vechiul oraș Pasargadae: „Știi, Maria, Cirus, marele rege persan, a lăsat în urmă un cilindru prețios, pe care și-a scris cu grijă dorința ca fiecare om să fie liber să creadă în ce dorește. În acel mesaj, a promis că toți, chiar și cei din popoarele îndepărtate, pot să-și urmeze tradițiile, să-și păstreze poveștile și să fie mereu liberi în credințele lor”.

Pagina 20

Simurg o conduse pe Maria mai departe, către Persepolis, celebrul oraș construit de Darius cel Mare, un loc legendar ce odinioară fusese centrul cultural și spiritual al Imperiului Persan. Maria era fermecată de măreția locului și de arta minuțioasă a sculpturilor ce decorau fiecare coloană și zid.

„Aceasta este Poarta tuturor Națiunilor”, îi explică Simurg cu o voce solemnă. „Pe aici intrau solii și ambasadorii popoarelor din întreaga lume, aducând daruri regelui persan”.

Maria, cu ochii strălucind de emoție și inima plină de recunoștință, știa că această experiență avea să rămână cu ea pentru totdeauna.

Amintirile orașului, cu zidurile sale străvechi și tainele sculptate în piatră îi umpleau sufletul cu noi idealuri, inspirând-o să privească lumea cu o inimă deschisă și să respecte bogăția fiecărei culturi.

Pagina 21

Alături de Simurg, era gata să descopere și alte locuri pline de istorie, dar știa că o parte din sufletul ei va rămâne mereu aici, la Persepolis.

Pagina 22

Dar chiar înainte de a se întoarce acasă, Maria și-a dorit puternic să ia cu ea o amintire specială din această țară minunată. „Aș vrea un covor persan”, îi spuse ea lui Simurg. „Unul care să-mi amintească mereu de toate aventurile noastre”.

Simurg a zâmbit și, bătând ușor din aripi, falnica pasăre i-a făcut semn să o urmeze într-o ultimă călătorie. Împreună, au ajuns într-un bazar vibrant și plin de culoare.

În mijlocul mulțimii, privirea Mariei s-a oprit asupra unui covor strălucitor, care părea că prinde viață sub razele soarelui.

„Maria, acesta este un covor zburător!” îi șopti Simurg. Maria nu a ezitat și s-a așezat pe covor, ținându-se strâns de marginile acestuia. Covorul s-a ridicat ușor de la pământ și, sub privirile uimite ale vânzătorilor din bazar, Maria a pornit către casă.

Plutind deasupra bazarului, Maria strigă către Simurg și noii săi prieteni:

„Promit că mă voi întoarce într-o zi cu familia mea!”