CĂLĂTORIA MAGICĂ MARIEI ÎN PERSIA
Pagina 1
A//
AMBASADA REPUBLICII ISLAMICE IRAN
BUCUREȘTI - ROMÂNIA
ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU, CEL ATOTPUTERNIC
Pe
Călătoria Magică a Mariei în Persia
Ambasada Republicii Islamice Iran în București - România
Text scris de către lulia Laszlo și editat de către Adela Chiru
Ilustrații de Mahsa Valizadeh
0 2025 Ambasada Republicii Islamice Iran în București - România
Toate drepturile rezervate pentru Ambasada Republicii Islamice Iran în București - România.
Această publicație nu poate fi reprodusă, distribuită sau transmisă sub nicio formă și prin niciun mijloc, inclusiv fotocopiere, înregistrare sau alte metode electronice sau tehnice, fără permisiunea scrisă prealabilă a Ambasadei Republicii Islamice Iran în București - România.
Pagina 2
Hei, dragi prieteni curioși! Pregătiți-vă să pornim într-o călătorie fermecată pe tărâmul magic al Persiei Antice! Să o însoțim pe Maria într-o lume colorată, plină de povești minunate și cu o istorie captivantă!
A fost odată ca niciodată, într-un colțișor al României, o fetiță de 12 ani, pe nume Maria. Maria era o fetiță foarte curioasă, cu părul auriu ca soarele, ochii verzi sclipitori și un zâmbet care aducea lumină până și în cele mai întunecate încăperi.
Într-o zi însorită, Maria a pornit într-o aventură de neuitat alături de părinții ei, la faimosul Castel Bran – da, da, chiar acolo, la Castelul lui Dracula! Sus pe o colină stâncoasă din inima Transilvaniei, castelul se înălța falnic, cu munții Carpați ca niște paznici legendari în urma sa, păzind secrete vechi de sute de ani. Îmbrăcată în ia ei tradițională românească, Maria devenea o mică eroină, păstrătoare a tradițiilor strămoșești.
În timp ce străbătea fiecare colțișor misterios al castelului, Maria își imagina că este acea prințesă din poveștile pe care le citea mereu pe nerăsuflate!
Pagina 3
Pe măsură ce se apropia de porțile mărețe ale castelului, inima îi tresălta de bucurie, simțind, parcă, toate legendele și secretele vechi de secole, ascunse între zidurile masive ale castelului. În interior, Castelul Bran era ca un uriaș labirint de coridoare înguste și în tortocheate, încăperi slab luminate și pasaje secrete. Inima-i bătea așa de tare în Sala Mare a castelului, unde lămpi care pâlpâiau lăsau umbre misterioase pe ziduri, încât Maria abia reușea să își stăpânească cumpătul. Îi puteai auzi bătăile inimii în liniștea înfiorătoare a temnițelor uitate de vreme.
În minte începură să i se contureze cavaleri curajoși și domnițe îmbrăcate elegant, când, din umbrele întunecate, au început să iasă, rând pe rând, creaturi din povești pe care ea nici nu le citise până atunci.
Pagina 4
Frumusețea castelului avea un aer înfricoșător, dar totodată fascinant!
Maria nu contenea din mers și devenea din ce în ce mai curioasă să afle ce se întâmplă în jurul ei.
Prin aer murmurau șoapte cu povești despre fantome, iar Maria simțea cum un fior rece îi trecea pe șina spinării.
Brrr!
Pagina 5
În grădinile fermecătoare din jurul castelului, răsuna râsul vesel al Mariei. Alerga după un fluturaș colorat. Hopaaaa! O rădăcină buclucașă i-a pus piedică, iar Maria s-a trezit căzând într-o fântână străveche, de existența căreia nimeni nu avea habar.
Poooc! Fetița se prăbuși în întuneric! Nu vreau să vă dau niciun indiciu, dar, de aici încolo, aventura ei devine și mai palpitantă!
Pagina 7
Când se trezi, fetița se afla într-o peșteră întunecată, înconjurată de păsări mitice cu penaj strălucitor și aripi impresionante. Era o întrecere de culori!
Printre ele se aflau grifonul cel viclean, Benu, pasărea creației, și Alkonost, ale cărui triluri fermecătoare învăluiau peștera în bucurie. Corbii nordici, Hugin și Munin, pregăteau o masă îmbelșugată, în timp ce Yatagarasu, corbul cu trei picioare, îi oferea ajutor, stârnindu-i curiozitatea Mariei prin prezența lor legendară.
Pagina 8
Deodată, o întâmpină o voce blândă și misterioasă: „Bine ai venit pe tărâmul păsărilor mitice, Maria. Noi suntem gardienii acestui loc sacru”. Vocea aparținea lui Simurg, o pasăre maiestuoasă din legendele persane, întruchiparea înțelepciunii și tămăduirii. Privind cu ochii larg deschiși, Maria simți brusc cum lumea poveștilor spuse de bunica sa prindea viață chiar în fața ochilor ei.
Simurg îi zâmbi Mariei cu blândețe, asigurând-o că nu avea de ce să se teamă:
„Nu-ți face griji! Te așteptam de multă vreme!”
Pagina 10
Cuprinsă de emoție, Maria și-a întins mâna și a atins penele mătăsoase ale unei păsări din apropiere, simțind că aventura ei abia avea să înceapă. Simurg se apropie de ea și, cu o privire pătrunzătoare, îi propuse ceva neașteptat: șansa de a călători în timp, înapoi la începuturile mărețului Imperiu Persan. Maria își luă inima în dinți și se urcă pe spatele impunătorului Simurg, pregătită să pornească într-o aventură dincolo de timp și spațiu.
Ținându-se cu putere de penele mărețe ale lui Simurg, Maria simți cum timpul se scurgea ca un râu invizibil, lăsând în urmă prezentul și, odată cu el, Castelul Bran.
Totul se transformă într-un caleidoscop de culori și lumini, iar într-o clipă, priveliștea i se schimbă complet: se trezi în vechea Susa, în prima zi de Nowruz, Anul Nou Persan.
Pagina 11
Orașul vibra de voie bună, iar Maria, copleșită de frumusețile care i se întindeau în fața ochilor, privea cum familii întregi se adunau, pregătindu-se pentru sosirea primăverii. Cu toții își îmbrățișau prietenii și schimbau daruri simbolice.
Simurg își desfăcu aripile ca într-o îmbrățișare și îi vorbi Mariei cu o voce caldă:
„Aici este Susa, Maria, un oraș străvechi, unde veneau negustori din ținuturi îndepărtate pe un drum lung, numit Drumul Mătăsii”. Simurg îi povestea Mariei despre vechiul calendar solar persan, explicându-i cu răbdare cum acesta marca cu mare precizie începutul primăverii și celebrarea sărbătorii de Nowruz.
„Este momentul în care totul renaște, copilă dragă”, îi spunea pasărea, „iar oamenii încep anul cu speranță și bucurie”. Cuprinsă de veselia sărbătorii, Maria a contribuit și ea la decorarea mesei Haft-Sin.
Sub îndrumarea lui Simurg, învăța despre semnificația fiecărui obiect în parte. Acolo erau lăstari verzi, ca niște fire plăpânde de iarbă, un desert lipicios și dulce ca mierea, fructe uscate maronii, usturoi „pf, ce miros!”, un măr aromat și lucios, boabe mici acrișoare și oțetul de un roșu închis precum răsăritul. Fiecare avea un sens deosebit: renaștere, putere, iubire, sănătate, frumusețe și, desigur, răbdare!
Pagina 12
Călătoria lor a continuat spre orașul Yazd, un loc plin de minuni și invenții vechi. Simurg i-a arătat Mariei cum oamenii de demult găsiseră soluții istețe ca să se răcorească în zilele toride de vară.
Au construit turnuri înalte de vânt, care captau aerul și îl direcționau către case, au săpat tuneluri sub pământ, numite qanat-uri, prin care aduceau apa rece din munți până în mijlocul orașului.