Există o prejudecată răspândită care vede în islam o religie indiferentă față de suferința animală. Textele coranice spun altceva.
Animalele au și ele rugăciunea lor
Coranul afirmă că tot ce există în univers – inclusiv animalele și păsările – Îl preamăresc pe Dumnezeu, fiecare în felul său propriu:
An-Nūr 24: 41
أَلَمْ تَرَ أَنَّ اللَّهَ يُسَبِّحُ لَهُ مَن فِي السَّمَاوَاتِ وَالْأَرْضِ وَالطَّيْرُ صَافَّاتٍ كُلٌّ قَدْ عَلِمَ صَلَاتَهُ وَتَسْبِيحَهُ
Nu vezi că pe Dumnezeu Îl preamăresc toate câte sunt în ceruri și pe pământ, și păsările cu aripile întinse? Fiecare știe rugăciunea și lauda sa.
Dacă un animal are propria sa relație cu Dumnezeu – propria rugăciune, propriul mod de a-L preamări -, atunci el nu e un simplu obiect. E o creatură cu o demnitate a ei. Această perspectivă are consecințe practice directe.
Îndemnuri concrete la cruțarea animalelor
Tradiția profetică – hadith-urile Profetului Muhammad – detaliază, completând Coranul, cum trebuie tratat un animal înainte și în timpul sacrificării. Aceste reguli nu sunt ceremoniale; ele urmăresc să reducă la minimum suferința:
- Cuțitul se ascute înainte, nu în fața animalului – ca să nu-l înspăimânte
- Animalul se adăpă înainte de sacrificare
- Sacrificarea nu se face în văzul altor animale
- Moartea trebuie să fie rapidă; secționarea măduvei spinării înainte ca animalul să-și fi dat duhul este interzisă
- Maltratarea animalelor, în orice împrejurare, este interzisă
Profetul Muhammad a spus: «Celui care are milă de o ființă vie, Dumnezeu îi va arăta milă.» Mila față de animale nu e o recomandare periferică în islam – face parte din caracterul pe care credinciosul e chemat să-l formeze în sine.
Cumpătarea la masă
Eid al-Adha nu e o sărbătoare a excesului alimentar. Tradiția islamică dezaprobă explicit exagerarea în consumul de carne. Coranul formulează un principiu general valabil:
Al-A‘rāf 7: 31
وَكُلُوا وَاشْرَبُوا وَلَا تُسْرِفُوا إِنَّهُ لَا يُحِبُّ الْمُسْرِفِينَ
Mâncați și beți, dar nu risipiți; căci El nu îi iubește pe risipitori.
Scopul jertfei e altul decât ospățul. Cea mai mare parte a cărnii ajunge la oamenii care nu și-ar permite-o în mod obișnuit. Ritualul redistribuie, nu acumulează.
Recunoștința – atitudinea corectă față de animale
Coranul amintește în mai multe rânduri că animalele sunt un dar, nu o cucerire. Că sunt «supuse» omului nu înseamnă că pot fi tratate oricum – înseamnă că omul poartă o răspundere față de ele:
An-Naḥl 16: 114
فَكُلُوا مِمَّا رَزَقَكُمُ اللَّهُ حَلَالًا طَيِّبًا وَاشْكُرُوا نِعْمَتَ اللَّهِ إِن كُنتُمْ إِيَّاهُ تَعْبُدُونَ
Mâncați din ceea ce v-a dăruit Dumnezeu, ceea ce este îngăduit și bun, și mulțumiți-I pentru binefacerea Sa, dacă numai pe El Îl adorați.
Yā-Sīn 36: 72
وَذَلَّلْنَاهَا لَهُمْ فَمِنْهَا رَكُوبُهُمْ وَمِنْهَا يَأْكُلُونَ
Și le-am supus lor [vitele], unele sunt pentru călărit, din altele mănâncă.
«Mulțumiți-I pentru binefacerea Sa» – recunoștința, în viziunea islamică, nu e doar o stare sufletească. Ea se exprimă în modul în care te raportezi la ceea ce ai primit. Inclusiv față de animal.
Următorul: În loc de concluzie
Anterior: Capitolul IV: Ce animale, cum și de ce
Conținutul de mai sus a fost publicat pe 27/5/2026 pe Bibliotecă Fundația Imam Ali (AS)