Reguli privitoare la Namāz (partea I)

Reguli relative la Namāz (I)

Namāz este cel mai bun dintre toate actele de rugăciune. Dacă este primit de către ‘Allāh, atunci celelalte acte de adorare sunt de asemenea acceptate, cum, la fel, dacă rugăciunile nu sunt acceptate, atunci nici actele celelalte de adorare nu sunt acceptate.

Oferirea de rugăciuni de 5 ori de-a lungul unei zile și a unei nopți ne purifică de păcate în același fel în care îmbăierea de 5 ori de-a lungul unei zile-nopți ne face corpul curat de toate murdăriile.

Pentru oricine este potrivit să ofere rugăciunile la timpul prescris. O persoană ce consideră rugăciunile ca fiind ceva obișnuit și neimportant este exact asemeni celui care nu se roagă deloc. Sfântul Profet a spus că o persoană ce nu dă nici o importanță rugăciunilor și le consideră ca fiind nesemnificative merită pedeapsă în viața de apoi.

Odată, în timp ce sfântul Profet era prezent la Moschee (masjidun Nabi), a intrat un om care a început să facă rugăciuni, însă fără să fi realizat rukū’ [aplecările] și sajadāt [prosternările] în mod adecvat. Atunci sfântul Profet a spus: „Dacă rugăciunile lui vor continua astfel și omul acesta ar muri, atunci el n-ar fi din religia mea.” De aici este că nimeni nu trebuie să ofere rugăciunile în grabă. În timp ce oferă rugăciuni, cineva trebuie să își reamintească permanent de ‘Allāh și trebuie să se roage cu smerenie și solemnitate;în timp ce se roagă, trebuie să păstreze în minte Măreția Preaputernicului ‘Allāh cu care intră în comuniune și trebuie să se comporte cu umilință, fără importanță în fața Măreției și Gloriei Sale. Și dacă în timp ce face rugăciunile o persoană se menține absorbit în aceste gânduri, atunci uită de sine însuși exact cum s-a petrecut atunci cînd lui ‘Alī, Conducătorul Credincioșilor,(pacea fie asupra lui!), scoțându-i-se o săgeată din picior, nu a fost deloc conștient de aceasta.

Mai mult de atât, cineva care se roagă trebuie să se pocăiască și să se abțină de la toate păcatele, mai cu seamă de la acelea care sunt o piedică în primirea [de către ‘Allāh] a rugăciunilor—păcate precum gelozia, mândria, bârfeala, mâncatul de alimente harām și băutul de băuturi îmbătătoare, neplătirea de khum și zakat. La fel, trebuie să evite acele acțiuni care diminuează răsplata rugăciunilor, cum ar fi, de exemplu, de-a fi somnolent sau de-a fi agitat (dintr-o urgență de-a urina), iar oferind rugăciunile, nu are voie să se uite către cer. Pe de altă parte, trebuie să realizeze acele acțiuni care care sporesc răsplata cum, de exemplu, purtarea de aqiq, purtarea de haine curate, pieptănatul părului, spălatul pe dinți și parfumarea.

Namāz obligatorii

Următoarele 6 rugăciuni sunt obligatorii:

namāz zilnică;
namāz-e-ayat [rugăciunile semnelor creației lui ‘Allāh];
namāz-e-mayyit [rugăciunile pentru mort];
namāz pentru ṭawāf [înconjurul] obligatoriu al sfintei Ka’bah;
qadha namāz, rugăciunile nerealizate de către tată, rugăciuni care, ca precauție, sunt obligatoriu [a fi împlinite] de către fiul mai mare;
namāz care devine obligatorie în virtutea unui angajament [religios], a unei dări de cuvânt, a unui jurământ.

Namāz zilnice obligatorii

Este obligatoriu să se realizeze următoarele 5 rugăciuni de-a lungul unei zile-nopți:

rugăciunile din zori (fajr) ̶ 2 rak’āt;
rugăciunile de la miezul zilei (zuhr) și de după-amiază (‘asr), fiecare constând din 4 rak’āt;
rugăciunile de seară (maghrib)—3 rak’āt și rugăciunile de noapte (‘isha)—4 rak’āt.

Dacă se află într-o călătorie, persoana trebuie să reducă rugăciunile de la 4 la 2 rak’āt. (Circumstanțele în care numărul de rak’āt este redus vor fi menționate mai încolo.)

Timpul pentru rugăciunile Zuhr și ‘Asr

Dacă un băț, un stâlp ori ceva similar cu acestea̶ care acționează ca un indicator (shakis)̶ este făcut să stea vertical pe sol, umbra sa va cădea către apus atunci când, dimineața, răsare soarele; iar pe măsură ce soarele continuă să se ridice pe cer, umbra aruncată pe pământ de indicator își va reduce mărimea. La oraș, această umbră devine mai mică la timpul de începere al rugăciunilor-zuhr. Odată cu trecerea timpului zuhr, umbra aruncată de indicator se întoarce către răsărit, iar pe măsură ce soarele se mișcă spre apus, umbra devine mai lungă. Având baza în această observație, atunci când umbra este cea mai scurtă, dar începând să devină mai lungă, după cum se știe, are loc perioada zuhr. Totuși, în alte orașe precum Mecca, umbra dispare cu desăvârșire, astfel că, reapărând, indică zuhr.
Timpul pentru rugăciunile zuhr și ‘asr este de când soarele începe să coboare, adică de la amiază la apusul soarelui. În cazul în care o persoană, intenționat, își face rugăciunile ‘asr mai devreme decât cele zuhr, atunci rugăciunea sa este invalidă. Totuși, dacă o persoană nu a făcut rugăciunile-zuhr până la sfârșitul perioadei prescrise, iar timpul rămas înainte de rugăciunile-qadha [qadha, adică rugăciunile prescrise care se fac mai târziu, în afara timpului prescris] îngăduie realizarea doar a unei singure namāz, atunci ea va oferi mai întâi și la timp rugăciunile-‘asr, iar apoi rugăciunile-zuhr vor fi rugăciuni-qadha. În cazul în care, din greșeală, o persoană oferă complet rugăciunile-‘asr înaintea celor zuhr, rugăciunea sa va fi validă. Ca precauție recomandată însă, persoana respectivă trebuie să considere acea namāz ca fiind zuhr și trebuie să realizeze încă 4 rak’āt de rugăciuni, având intenția de a se elibera de vreo responsabilitate, de există vreuna (Ala mafi zzimmah).
Dacă, fără a-și da seama, o persoană începe să ofere rugăciuni- ‘asr înainte de cele zuhr, iar în timp ce se roagă pricepe că a făcut o greșeală, atunci trebuie să-și întoarcă intenția (niyyat) către rugăciunile-zuhr, adică, de la momentul acela și până la sfârșit, intenția sa va fi aceea că realizează rugăciuni-zuhr; după ce le va fi completat pe acestea, va reveni la realizarea rugăciunilor- ‘asr.

Namāz-e-Jumu’ah

Rugăciunile de vineri consistă din 2 rak’āt, așa cum este cazul rugăciunilor-fajr. Diferența dintre aceste două rugăciuni este aceea că rugăciunile-de-vineri (namāz-e-jumu’ah) sunt precedate de 2 discursuri. Namāz-e-jumu’ah este wajib takhyiri, ceea ce înseamnă că are două opțiuni: fie să se ofere rugăciunile-jumu’ah, în cazul în care condițiile necesare sunt îndeplinite, fie să se ofere rugăciunile-zuhr. De aici, dacă sunt oferite rugăciunile namāz-e-jumu’ah, atunci nu mai este necesar să se facă rugăciunile-zuhr.

Pentru ca rugăciunile-jumu’ah să devină obligatorii, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

trebuie să fi început timpul prescris pentru rugăciunile-jumu’ah, iar aceasta înseamnă că perioada de amiază trebuie să-și fi început declinul. Timpul pentru namāz-e-jumu’ah este partea dintâi a amiezii (zuhr); în cazul în care este prea mult amânată, atunci timpul prescris pentru namāz-e-jumu’ah se va termina, și zuhr namāz va trebui a fi făcută;
numărul de persoane ce participă la namāz-e-jumu’ah trebuie să fie cel puțin de 5, inclusiv imamul. Dacă suntmai puțin de 5 persoane, atunci namāz-e-jumu’ah nu va fi obligatorie;
pentru a conduce rugăciunle, imamul trebuie să îndeplinească condițiile necesare, condiții care includ dreptatea (‘adalat) precum și altele cerute unui imam; (acestea vor fi menționate când se va vorbi de rugăciunile colective). În absența unui imam calificat să conducă rugăciunile, namāz-e-jumu’ah nu vor fi obligatorii.

Pentru ca namāz-e-jumu’ah să fie corecte, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

rugăciunile trebuie oferite într-o adunare, de unde rezultă că namāz-e-jumu’ah nu pot fi făcute de către o singură persoană. Dacă o persoană se unește la rugăciunea-de-vineri (namāz-e-jumu’ah) înainte de rukū’ a celei de a-II-a rak’ah, rugăciunile sale vor fi valide, dar va avea de adăugat încă o rak’ah pentru a le completa; însă dacă se alătură imamului chiar în timpul de aplecare (rukū’) a celei de a-II-a rak’ah, atunci rugăciunile nu vor fi suficiente, trebuind, ca măsură de precauție, să se facă rugăciunile-zuhr;
înainte de rugăciuni, trebuie să se țină două cuvântări. În primul discurs, predicatorul trebuie să se roage lui ‘Allāh și să-i îndemne pe oameni să fie pioși, ca apoi să recite un scurt capitol (sūrah) din sfântul Coran. După acestea predicatorul se va așeza pentru o vreme, ca apoi să se ridice iarăși în picioare; în acest timp de ședere, la fel, el trebuie să roage la ‘Allāh, să invoce pacea și binecuvântările asupra sfântului Profet și a sfinților Imami și, ca măsură de precauție, să caute a obține iertare pentru dreptcredincioși.
Este necesar ca zisele cuvântări să preceadă namāz, deoarece nu este corect să se ofere rugăciunile înaintea celor două cuvântări cum, la fel, nu este permis să se țină cele două discursuri înainte ca să fi început intervalul de timp zuhr. Este necesar de asemenea ca în timpul cuvântărilor predicatorul să stea în picioare. Rezultă că în cazul în care ține cuvântările stând așezat, faptul nu este conform celor prescrise. La fel este necesar și obligatoriu ca să existe o pauză între cele două cuvântări, pauză marcată prin așezarea jos a predicatorului. Tot așa, este necesar ca predicatorul care ține cuvântările să fie unul și același cu cel care conduce rugăciunile. Taharat ar putea să nu fie o condiție pentru rostirea discursurilor, însă, ca precauție, trebuie menținut [ca o condiție obligatorie]. Privitor la gloria lui ‘Allāh, la invocațiile cuprinse în rugăciuni, la miluirea revărsată asupra Profetului și Imamilor, cuvintele trebuie rostite în arabă, obligativitate ce nu se referă la restul [de cuvântări și rugăciuni]. De fapt, dacă majoritatea participanților este nearabă, atunci, ca precauție obligatorie, cuvintele de observație și de îndemn adresate oamenilor ca să fie religioși și virtuoși trebuie rostite în limba lor.
distanța dintre cele două locuri unde sunt oferite rugăciunile-de-vineri nu trebuie să fie mai mică de 1 farsakh (aprox. 5 km). Așadar, dacă distanța dintre cele două locuri este mai mică și cei doi predicatori vor începe în același timp să vorbească, ambele oficieri vor fi invalide. În cazul în care unul din predicatori îl precede pe celălalt (chiar și pe durata takbirat ul-ehram, primul takbir), atunci cel care vorbește primul va avea oficierea validă, iar cel de-al doilea va avea oficierea invalidă. Dacă, după ce prima namāz-e-jumu’ah s-a terminat, se dovedește că oficierea cealaltă a început mai devreme sau simultan la o distanță mai mică de 1 farsakh, atunci nu va fi obligatoriu să se ofere rugăciuni-zuhr. Este neimportant dacă vestea referitoare la aceste neconcordanțe este primită la timp sau mai târziu. Cu atât mai mult cu cât, o namāz-e-jumu’ah poate opri oficierea celeilalte confor criteriului distanței prea mici doar dacă ea însăși este validă, îndeplinind toate condițiile; dacă nu este așa, atunci prima oficiere nu poate avea nici un efect prohibitiv asupra celei de-a doua.

Atunci cînd se realizează namāz-e-jumu’ah cu toate condițiile îndeplinite, va fi obligatoriu pentru oricine să participe dacă oficierea este ținută de către Imam (a.s.) ori de către reprezentantul său; însă într-o altă situație decât aceasta, participarea la rugăciunea-de-vineri nu este obligatorie.

Când participarea la namāz-e-jumu’ah este obligatorie, trebuie luate în considerare următoarele:

cel care participă trebuie să fie bărbat, deoarece prezența femeilor la aceste rugăciuni nu este obligatorie;
libertatea, cum în cazul unui sclav, pentru care nu este obligatorie participarea în rugăciunea-de-vineri;
faptul de-a nu fi călător, de unde vine că rugăciunile-jumu’ah nu sunt obligatorii pentru un călător și aceasta indiferent dacă respectivul face rugăciune-qasr sau rugăciuni integrale, așa cum ar fi făcut dacă ar sta în localitatea unde se găsește 10 zile sau mai mult;
a fi liber de vreo boală sau orbire, de unde neobligația unui om bolnav sau orb de-a oferi rugăciunile-de-vineri;
a nu fi de-o vârstă înaintată, de unde rezultă că rugăciunile-jumu’ah nu sunt obligatorii pentru bătrâni;
distanța dintre unde se află o persoană și locul unde se vor ține rugăciunile-jumu’ah să nu fie mai mare de 2 farsakh (aproximativ 10 km); pentru persoana care este chiar cu puțin în interiorul acestei distanțe, participarea la rugăciuni este obligatorie. De asemenea, participarea la rugăciunile-jumu’ah nu va fi obligatorie pentru persoana care vede împlinirea faptului ca foarte dificilă, fie din cauza ploii, fie a unei răceli, fie dintr-o cauză asemănătoare.

Câteva reguli legate de rugăciunile-de vineri (namāz-e-jumu’ah):

pentru o persoană care este scutită de rugăciunile de vineri și a cărei prezență la acestea nu este obligatorie este permis să se grăbească în rugăciunile-zuhr, în prima parte a timpului destinat acestora;
în timp ce imamul ține cuvântările sale este makrūh să se vorbească; dacă tonul creat de vorbirea unora împiedică pe alții să asculte cuvântarea, atunci faptul acesta este harām, indiferent dacă participarea [prin atenție la oficiere a celor ce vorbesc] este mai mică sau mai mare;
ca o precauție obligatorie, este un imperativ să se asculte ambele discursuri, fără ca să fie totuși o obligație pentru cei care nu înțeleg sensul cuvintelor;
a doua adhān de vineri este o inovație, care este cunoscut și sub numele de „a III-a adhān”;
pentru o persoană ce dorește să participe la jumu’ah namāz nu este obligatoriu să fie prezentă și când imamul își ține discursul;
cumpărarea și vânzarea de produse la vremea când oamenii sunt chemați la rugăciunile-de-vineri este harām, dacă îi împiedică pe credincioși de la datoria religioasă, și nu este harām, dacă nu-i împiedică; oricum, în ciuda faptului de-a fi harām, tranzacția comercială [făcută în acest timp] nu va fi invalidă;
când pentru o persoană a fost obligatoriu să fie prezentă la rugăciunea de vineri (jumu’ah), însă nu a participat; dacă oferă rugăciunile-zuhr, atunci rugăciunile acestea vor fi valide.

Timpul prescris pentru rugăciunile maghrib și ‘isha

Atâta vreme cât roșeața, care apare la apusul soarelui în partea estică a orizontului, nu a trecut deasupra capului, precauția obligatorie este să nu fie realizată maghrib namāz.
În circumstanțe normale, timpul prescris pentru rugăciunile-maghrib și rugăciunile-‘isha este până la miezul nopții. Dacă însă uitarea, somnul prelungit, menstruația ori alte situații similare neobișnuite împiedică pe cineva să realizeze rugăciunile până la miezul nopții, atunci timpul destinat acestora se va prelungi până la începutul rugăciunilor-fajr. În oricare caz, rugăciunile-maghrib trebuie făcute înainte de cele ‘isha, iar dacă o persoană, intenționat, cu bună știință, strică ordinea acestor rugăciuni, atunci namāz va fi invalidă. Cu toate acestea, dacă timpul rămas este suficient ca rugăciunile-‘isha să fie oferite în intervalul de timp prescris, atunci rugăciunile-‘isha vor preceda rugăciunile-magrib.

745.Dacă din greșeală o persoană oferă rugăciunile-‘isha înaintea celor maghrib și își dă seama de eroare după ce le-a terminat, atunci rugăciunile sale sunt valide, însă trebuind apoi să ofere și rugăciunile-maghrib.

Dacă din greșeală o persoană începe rugăciunile-‘isha înaintea rugăciunilor-maghrib și își dă seama în timpul rugăciunilor că a făcut o greșeală, atunci, în cazul că nu a ajuns încă să facă rukū’ a celei de-a IV-a rak’ah,trebuie să-și întoarcă intenția către rugăciunile-maghrib și să completeze rugăciunile; mai apoi va oferi rugăciunile-‘isha. Dacă însă a intrat în aplecarea (rukū’) a celei de-a IV-a rak’ah, atunci persoana poate completa rugăciunile-‘isha, rămânând să facă după aceea rugăciunile-maghrib.
În circumstanțe normale, sfârșitul timpului prescris pentru rugăciunile-‘isha este miezul nopții, iar noaptea va fi calculată începând cu zorile (subh-e-sadiq).
Dacă în circumstanțe normale o persoană nu oferă rugăciunile maghrib sau ‘isha până la miezul-nopții, atunci, ca precauție obligatorie, trebuie să ofere rugăciunile respective înaintea rugăciunilor din zori, însă fără a exprima niyyat de ada (rugăciuni în timpul prescris) sau de qadha (rugăciuni după timpul prescris).

Timpul prescris pentru rugăciunile-fajr

Chiar înaintea zorilor, o coloană de lumină alburie crește în partea estică a cerului. Când această albeață se răspândește, este numită zorii de-al doilea și se constituie ca timpul prim pentru rugăciunile-subh, timp care continuă până la răsăritul soarelui.

Reguli privind timpurile pentru namāz

O persoană poate începe să ofere rugăciuni doar atunci când este sigură că timpul pentru acestea a început sau când două persoane juste (adil) îi atestă că durata respectivă a început. De fapt, persoana în cauză poate să se bazeze pe adhān sau pe sfatul cuiva care cunoaște orarul rugăciunilor și este de încredere.
Dacă din cauza unui handicap personal, cum ar fi faptul de-a fi orb sau de a fi într-o celulă de închisoare, o persoană nu poate fi sigură asupra timpului prim de rugăciuni, atunci trebuie să amâne rugăciunea până ce simte cu siguranță că timpul respectiv a început. Ca precauție obligatorie, persoana trebuie să acționeze în același fel când există obstacole generale [în privirea liberă a cerului], cum ar fi nisipul sau norii.
Dacă, pe baza oricărei din metodele menționate mai sus, o persoană este convinsă că timpul de rugăciuni a început și pornește să se roage, însă în timpul rugăciunilor își dă seama că timpul de rugăciuni nu a început încă, atunci rugăciunile sale [de până atunci] sunt invalide. La fel se pune problema dacă persoana își dă seama după toate rugăciunile că le-a oferit înainte de timpul prescris. Totuși, dacă persoana își dă seama chiar în timpul rugăciunilor că timpul prescris a început ori dacă, după încheierea tuturor rugăciunilor, își dă seama că timpul a început în timp ce se afla în rugăciune, atunci namāz realizată este validă.
Dacă o persoană este nepăsătoare la faptul că trebuie să se roage doar după ce s-a asigurat că timpul prescris a început, însă realizând după terminarea rugăciunilor că a oferit toate rugăciunile în timpul prescris, atunci rugăciunea sa este validă. Dacă își dă seama că s-a rugat înaintea timpului prescris ori nu-i este clar dacă a oferit rugăciunile în cadrul de timp prescris ori nu, atunci rugăciunea sa este invalidă. De fapt, dacă își dă seama abia după încheierea rugăciunilor că timpul prescris a început în cursul rugăciunii, atunci ea trebuie să ofere din nou acele rugăciuni.
Dacă o persoană a fost sigură că timpul de rugăciuni a început și a inițiat oferirea rugăciunilor, dar în procesul rugăciunilor a ajuns să se îndoiască de începuse ori nu timpul prescris, atunci rugăciunile sale sunt invalide. Cu toate acestea, dacă în vreme ce se roagă persoana este sigură că timpul prescris a început, dar se îndoiește de a fost sau nu în timpul prescris ceea ce deja a realizat, atunci rugăciunea sa este validă.
Dacă timpul rămas pentru namāz este atât de scurt încât realizând unele acte mustahab legate de rugăciuni se ajunge la faptul că o parte obligatorie a rugăciunilor iese dincolo de timpul prescris, atunci persoana ce se roagă nu trebuie să realizeze acele acte mustahab. De exemplu, dacă în urma recitării rugăciunii-de-supunere (qunūt), o parte a rugăciunilor vor depăși cadrul temporal, atunci persoana trebuie să le facă fără qunūt.
Dacă timpul pe care îl are la dispoziție o persoană este pentru a face doar o rak’ah, atunci trebuie să ofere rugăciunile cu niyyat de ada, adică la timpul prescris. Totuși, faptul de-a oferi rugăciuni nu trebuie amânat de-o manieră intenționată.
Dacă o persoană, ce nu se află în călătorie, are la dispoziție timp pentru a oferi 5 rak’āt până la apusul soarelui, atunci trebuie să ofere atât rugăciunile-zuhr, cât și cele ‘asr. Atunci când are mai puțin timp decât acesta, trebuie să ofere doar rugăciunile- ‘asr, urmate de rugăciunile-qadha pentru rugăciunile-zuhr. La fel, dacă are până la miezul nopții timp suficient pentru a oferi 5 rak’āt, atunci trebuie să ofere rugăciunile maghrib și ‘isha; în cazul în care timpul este mai scurt decât cel prescris, atunci trebuie să ofere numai rugăciunile-‘isha, iar mai apoi să ofere rugăciunile-magrib, însă fără a formula niyyat pentru rugăciunile-ada [făcute în timpul prescris] sau rugăciunile-qadha [rugăciuni prescrise făcute în afara timpului prescris].
Dacă o persoană, ce se află în călătorie, are suficient timp la dispoziție până la apusul soarelui pentru a oferi 3 rak’āt, atunci trebuie să ofere rugăciunile zuhr și ‘asr, iar dacă are mai puțin timp de atât, atunci trebuie să ofere numai rugăciunile-‘asr, urmate de rugăciunile-qadha ale rugăciunilor-zuhr. În cazul în care are timp destul pentru a oferi 4 rak’āt până la miezul nopții, atunci trebuie să ofere rugăciunile maghrib și ‘isha, iar dacă are doar timp pentru 3 rak’āt, atunci trebuie întâi să ofere rugăciunile-‘isha, iar apoi maghrib, dar astfel ca o rak’ah să fie în timpul prescris. Iar dacă timpul este mai scurt decât cel pentru 3 rak’āt, atunci persoana trebuie să ofere mai întâi rugăciunile-‘isha, urmate de rugăciunile-maghrib, însă fără niyyat pentru rugăciunile-ada sau cele qadha. Totuși, dacă persoana își dă seama după realizarea rugăciunilor-‘isha că mai există timp pentru cel puțin o rak’ah, atunci trebuie să se grăbească a oferi rugăciunile-maghrib, dar cu niyyat pentru rugăciunile-ada.
Este mustahab ca o persoană să ofere rugăciuni la timpul adecvat, prescris pentru acestea, recomandare asupra căreia este pus un mare accent. De aceea, cu cât rugăciunile se fac mai aproape de timpul adecvat, cu atât este mai bine; excepția este atunci când sunt amânate pe baza unui motiv întemeiat, cum ar fi așteptarea persoanei de-a se uni la rugăciunile-de-vineri (namāz-e-jamāt).
Dacă o persoană are o scuză acceptabilă pentru faptul că oferă rugăciuni însoțite de tayammum și dorește să le ofere la timpul destinat acestora, știind că motivația sa va continua până la sfârșitul timpului prescris ori neavând speranța că motivul va înceta, atunci poate oferi rugăciuni chiar la începutul timpului prescris. Având însă speranța că motivul [de-a se ruga cu tayammum] va înceta să existe, atunci va trebui să aștepte până ce motivul nu va mai exista. În cazul în care motivul său nu încetează, atunci va oferi rugăciuni în ultima parte a timpului prescris, iar făcând astfel, nu este necesar ca să aștepte într-atât încât să nu mai poată îndeplini decât actele obligatorii ale rugăciunilor. De fapt, dacă are timp pentru actele mustahab, cum ar fi adhān, iqamah și qunūt, persoana poate realiza tayammum și poate oferi rugăciunile împreună cu aceste acte mustahab. În privința altor motivații care nu justifică realizarea de tayammum, este permisibil pentru persoana respectivă să ofere rugăciunile la timpul destinat acestora, chiar dacă nu și-a pierdut speranța referitoare la redresarea [situației care a determinat-o să se roage cu tayammum]. Oricum, dacă motivul încetează în timp ce se roagă, atunci trebuie să repete rugăciunile.
Dacă o persoană nu cunoaște regulile privitoare la rugăciuni, despre îndoielile care pot apărea sau despre părțile uitate, și presimte că asemenea probleme ar putea să se ivească în timpul realizării de namāz, atunci trebuie să amâne realizarea în timpul prescris, astfel ca să ajungă să învețe regulile relevante. Cu toate acestea, dacă are speranța că poate oferi de-o manieră corectă rugăciunile, atunci se poate ruga la timpul destinat acestora. Și dacă în timpul rugăciunilor nu apare nici o problemă, atunci rugăciunile sale vor fi corecte și valide. În cazul în care, în timpul rugăciunilor, apare vreo problemă și persoanei nu-i sunt cunoscute regulile relative la problemă, atunci îi va fi îngăduit să acționeze conform uneia din cele două posibilități și să ducă la capăt rugăciunile; după ce va fi terminat rugăciunile, va trebui însă să întrebe, să cerceteze despre regula [care ar fi trebuit aplicată], astfel că, de i-au fost rugăciunile invalide [prin felul în care le-a realizat], să le ofere din nou; în cazul în care rugăciunile au fost valide, nu va fi necesar să le repete.
Dacă există timp mai mult decât necesar pentru rugăciuni și dacă, de exemplu, în același timp un creditor îi cere persoanei [ce urmează să se roage] plata datoriei, atunci persoana trebuie să plătească mai întâi împrumutul, dacă este posibil, și abia apoi să treacă la oferirea rugăciunilor. La fel, dacă se ivește altă problemă obligatorie, care cere o atenție, o rezolvare imediată, cum ar fi vederea faptului că în moschee este mizerie, atunci persoana trebuie să facă mai întâi curățenie și apoi să ofere rugăciunile. În ambele situații însă, dacă persoana oferă rugăciunile înaintea soluționării problemelor, cu toate că săvârșește un păcat, rugăciunile sale vor fi valide.

Rugăciunile care trebuie realizate secvențial

Totdeauna trebuie să se ofere rugăciunile-‘asr după cele zuhr și rugăciunile-‘isha după cele maghrib. Dacă o persoană realizează intenționat rugăciunile- ‘asr înaintea celor zuhr sau rugăciunile-‘isha înaintea celor maghrib, rugăciunile respectve vor fi invalide.
Dacă o persoană începe namāz cu niyyat de rugăciuni-zuhr și, în timpul rugăciunilor își reamintește că a oferit deja rugăciunile-zuhr, atunci nu-i este permis să-și schimbe intenția (niyyat), formulând-o pentru rugăciunile ‘asr. În acest caz, trebuie să abandoneze namāz ce realizează și să înceapă ‘asr namāz. Și aceeași regulă se aplică când vine vorba de rugăciunile maghrib și ‘isha.
Dacă în timp ce oferă rugăciunile- ‘asr, o persoană ajunge să fie sigură în vreun fel că nu a oferit rugăciunile-zuhr și schimbă niyyat pentru rugăciunile-zuhr, amintindu-și mai târziu că, de fapt, a oferit deja rugăciunile-zuhr, atunci poate să revină la rugăciunille- ‘asr și să completeze rugăciunile, cu condiția ca să nu fi realizat încă părți importante, cum ar fi rukū’ , sajadāt sau oricare parte ce are niyyat de zuhr; în caz contrar, rugăciunile sale vor fi invalide și va trebui să le ofere pe toate din nou.
Dacă în timp ce oferă rugăciunile- ‘asr, o persoană nu este sigură de-a oferit sau nu rugăciunile-zuhr, atunci trebuie să completeze namāz cu aceeași niyyat de ‘asr și apoi să facă rugăciunile-zuhr. Însă, dacă timpul este atât de scurt, încât soarele va fi apus deja la încheierea rugăciunilor și va fi rămas timp nici măcar pentru o rak’ah, atunci nu este necesar să facă zuhr namāz drept rugăciuni-qadha.
Dacă în timp ce oferă rugăciunile-‘isha, o persoană nu este sigură de-a fi realizat sau nu rugăciunile-maghrib, atunci trebuie să completeze namāz cu aceeași niyyat pentru ‘isha. Dar dacă timpul este scurt și persoana nu va fi în stare să realizeze măcar o rak’ah după terminarea rugăciunilor-‘isha, atunci nu este necesar să facă rugăciunile-maghrib drept rugăciuni-qadha.
Dacă, în timp ce oferă rugăciunile-‘isha și după ce va fi ajuns la rukū’ a celei de-a IV-a rak’ah, o persoană nu este sigură dacă a oferit sau nu rugăciunile-maghrib, atunci trebuie să completeze rugăciunile-‘isha. Ca urmare, trebuie să realizeze rugăciunile-maghrib, dacă timpul pentru facerea lor este încă suficient (adică nu este qadha).
Dacă, drept precauție, o persoană realizează niște rugăciuni anume și după rugăciuni își amintește că nu a oferit namāz precedentă, atunci nu poate schimba intenția (niyyat) pentru acele rugăciuni. Spre exemplu, dacă atunci când oferă rugăciuni- ‘asr ca măsură de precauție, persoana își amintește că nu a oferit rugăciunile-zuhr, ea nu poate să schimbe intenția către rugăciunile-zuhr.
Nu este permis să se schimbe intenția de la rugăciunile-qadha la intenția pentru rugăciunile-ada [rugăciuni ce sunt oferite în cadrul timpului prescris] și nici de la rugăciuni recomandate (mustahab) la rugăciuni obligatorii.
Dacă o persoană are suficient timp la dispoziție pentru a oferi rugăciuni în cadrul timpului prescris, atunci, în timp ce se roagă, poate să schimbe niyyat formulată pentru rugăciunile-qadha, cu condiția ca să fie posibilă acționarea în maniera aceasta. De exemplu, dacă se află în timpul realizării rugăciunilor-zuhr, persoana poate să treacă la rugăciunile-qadha ale rugăciunilor-din-zori numai dacă nu a intrat în rukū’ (încinarea) a celei de-a III-a rak’ah.

Rugăciunile mustahab

Există multe feluri de rugăciuni ce sunt mustahab, care sunt su titulatura generală de nafilah, însă accentul mai mare s-a pus [în formularea legilor] pe rugăciunile mustahab cotidiene. Numărul de rak’āt din toate zilele, cu excepția celor de vineri, este de 34 și sunt împărțite astfel:

8 rak’āt nafilah pentru Zuhr;
8 rak’āt nafilah pentru ‘ Asr;
4 rak’āt nafilah pentru Maghrib;
2 rak’āt nafilah pentru Isha;
11 rak’āt nafilah pentru Tahajjud (Namāz-e-Shab);
2 rak’āt nafilah pentru Fajr
ca precauție obligatorie, nafilah pentru rugăciunile-‘isha trebuie oferite stând așezat, iar ca urmare 2 rak’āt sunt socotite ca una singură. Dar vinerile, sunt adăugate 4 rak’āt la cele 16 rak’āt care țin de zuhr și ‘asr nafilah, iar aceste 20 rak’āt este de preferat să fie oferite înainte de începerea perioadei-zuhr.

În afară de cele 11 rak’āt ale nafilah de noapte, 8 rak’āt trebuie oferite cu niyyat de nafilah, 2 rak’āt, cu niyyat de shaf’a, și o rak’ah, cu niyyat de witr. (Instrucțiuni complete privitoare la namāz-e-shab sunt date în cartea de rugăciuni.)
Toate rugăciunile nafilah pot fi oferite din poziția șezând, dar anumiți fuhaqa spun că 2 rak’āt realizate stând așezat trebuie socotite ca fiind doar unu/una. De exemplu, dacă o persoană, stând așezată, dorește să ofere zuhr nafilah care constă din 8 rak’āt, atunci, de fapt, trebuie să ofere 16 rak’āt. Și dacă dorește, tot în poziție așezată, să ofere rugăciuni-witr, atunci, de fapt, trebuie să ofere două rugăciuni de o rak’ah fiecare. (Această ultimă preferință nu este cunoscută din nici o sursă, însă poate fi urmată cu speranța că se va dobândi plăcerea lui ‘Allāh.)
Zuhr nafilah și ‘asr nafilah nu trebuie oferite atunci când persoana se află în călătorie, însă ea poate să ofere ‘isha nafilah având intenția de raja’.

Temporizarea rugăciunilor nafilah de zi cu zi

Zuhr nafilah sunt oferite înainte de rugăciunile-zuhr. Timpul său este de la începutul perioadei-zuhr până la vremea când umbra indicatorului este 2/7 din lungimea acestuia. De exemplu, dacă indicatorul este lung de 70 de centimetri și umbra ce apare după zuhr atinge 20 de centimetri, timpul pentru nafilah se termină. Începând de acum, persoana poate să ofere rugăciunile-zuhr.
Asr nafilah sunt oferite înainte de rugăciunile- ‘asr și timpul său este până la momentul în care umbra indicatorului ce apare după zuhr atinge o lungime de 4/7 din lungimea indicatorului.

În cazul în care o persoană dorește să ofere zuhr și ‘asr nafilah după perioada de timp recomandată, atunci ea poate oferi zuhr nafilah după rugăciunile-zuhr și ‘asr nafilah, după rugăciunile-‘asr; ca precauție însă, persoana nu va formula niyyat pentru rugăciunile-ada sau pentru cele qadha.

Maghrib nafilah trebuie oferite după rugăciunile-nafilah, persoana respectivă trebuind să facă efortul de oferi maghrib nafilah în cadrul temporal prescris, imediat după maghrib. Totuși, dacă o persoană amână oferirea de maghrib nafilah până ce roșeața din orizontul vestic dispare, atunci este mai bine să ofere rugăciunile-‘isha la momentul acela.
Timpul pentru ‘isha nafilah este de la completarea rugăciunilor-‘isha până la miezul-nopții; este mai bine dacă sunt oferite imediat după rugăciunile-‘isha.
Fajr nafilah sunt oferite înainte de rugăciunile-fajr și timpul lor începe din momentul în care namāz-e-shab au fost completate și durează până ce se apropie timpul de namāz-e-fajr. Dacă însă cineva amână fajr nafilah până ce se vede roșeață în orizontul estic, atunci este mai bine să se roage namāz de fajr.
Timpul pentru namāz-e-shab este de la miezul-nopții până la adhān pentru rugăciunile-fajr, însă este mai bine când namāz-e-shab sunt oferite cât mai aproape de rugăciunile-fajr.
Un călător, cum și o persoană căreia îi este dificil să ofere namāz-e-shab după miezul nopții, poate să ofere namāz-e-shab înainte de miezul-nopții.

Rugăciunile Ghufayla

Rugăciunile-ghufayla sunt rugăciuni ce sunt oferite între rugăciunile-maghrib și cele ‘isha. După Surah al-Hamd, în prima sa rak’ah, în locul oricărei alte sūrah, trebuie recitate următoarele versuri: „Wa zannuni iz zahaba mughaziban fazanna an lan naqdira ‘alayhi fanada fiz zulumati an la ilaha illa anta subhanaka inni kuntu minazzalimin fastajabna lahu wa najjaynahu minal ghammi wa kazalika nunjil mu’minin.” [„Și adu-ți aminte de Dhun Nun (profetul Yunus), când a plecat furios și și-a închipuit că Noi nu vom mai avea putere asupra lui. Atunci el a strigat în întunecimile (balenei): «Nu este alt dumnezeu în afară de Tine, slavă Ție! Eu am fost dintre cei nelegiuiți.» Și Noi i-am răspuns și l-am izbăvit de mâhnire.” (Coran, 21: 87-88)] După Surah al-Hamd, în al doua sa rak’ah, în locul oricărei alte sūrah, trebuie recitate următoarele versuri: „Wa ‘indahu mafatihul ghaybi la ya’lamuha illa huwa wa ya’lamu ma fil barri wal bahri wa ma tasqutu min waraqatin illa ya’lamuha wa la habbatin fi zulumatil arz wa la ratbin wa la yabisin illa fi kitabim mubin.” [„Și la El sunt cheile neștiutului și nu le știe decât numai El. Și El cunoaște ceea ce este pe uscat și ceea ce este pe mare. Și nu cade nici o frunză fără ca El să o știe. Și nu se află boabă în întunericurile pământului, nimic proaspăt și nimic uscat, fără ca ele să nu fie însemnate într-o Carte Limpede.” (Coran, 6: 59)] Și în qunūt trebuie recitată această duʿā: „Alla humma inni as aluka bi mafatihli ghaybil lati la ya ‘lamuha illa anta an tusalliya ‘ala Muhammadin wa Ali Muhammad wa an taf’al bi…” [„O, Doamne! Ție îți cer cheile ascunsului, care numai Tu le cunoști. Binecuvântează pe Muhammad și pe Familia sa, și fă pentru mine…(aceasta și aceasta)”] (aici, persoana trebuie să-și menționeze dorințele).

După acestea, trebuie să se citească următoarea duʿā: „Alla humma anta waliyyu ni’mati wal qadiru ‘ala talabati ta’lamu hajati fa as aluka bihaqqi Muhammadin wa Ali Muhammadin ‘alayhi wa ‘alay himussalamu lamma qazaaytaha li.” [„O, Doamne! Tu ești stăpânul darurilor primite și ești puternicul care-mi dă trebuințelor mele. Tu ești cel ce cunoaște ce-mi trebuie și (de aceea) prin dreptul acordat lui Muhammad și Familiei sale (pacea fie asupra lui și asupra lor!) fă cu împlinirea trebuințelor mele.”]

Reguli privitoare la qibla

Direcția (qibla) noastră este sfânta Ka’bah, care este situată în Makkah, iar cel ce se roagă trebuie să-și ofere rugăciunile orientat către ea. Astfel, o persoană aflată departe de Ka’bah, va sta într-o astfel de postură, încât ceilalți să poată spune că ea are în față qibla, iar acesta va fi suficient (pentru atestarea faptului). Aceasta se aplică și în cazul altor acțiuni care trebuie realizate cu fața în această direcție (qibla), cum ar fi sacrificarea unui animal, etc.
O persoană ce oferă rugăciunile obligatorii stând în picioare, atunci trebuie să aibă pieptul și stomacul orientate pe qibla, iar fața sa nu trebuie să se abată de la qibla; ca precauție recomandată se dă că și vârfurile picioarelor trebuie să fie pe această direcție (qibla).
O persoană ce-și oferă rugăciunile stând așezată trebuie, de asemenea, să aibă pieptul, stomacul și fața privind în această direcție (qibla).
Dacă o persoană nu poate oferi rugăciunile în poziția așezat, atunci trebuie să se întindă pe partea dreaptă, astfel ca partea frontală a corpului să privească pe direcția-qibla. Dacă faptul de-a sta pe partea dreaptă nu este posibil, atunci trebuie să stea întinsă pe partea stângă, astfel ca partea frontală a corpului să fie pe direcția-qibla. Iar dacă nici în postura aceasta nu este posibil, persoana trebuie să stea întinsă pe spate astfel ca tălpile să fie pe direcția-qibla.
Namāz-e-ihtiyat, cum și uitatele sajadāt și tashahhud, trebuie cu toatele oferite cu fața pe direcția-qibla, iar în baza unei precauții recomandate, sajdah-e-sahv trebuie de asemenea oferită având această orientare.
Cum mustahab namāz pot fi oferite în timp ce se merge sau se călărește, nu este necesar pentru persoana care oferă aceste rugăciuni în cele două condiții să privescă pe direcția-qibla.
O persoană care dorește să ofere rugăciuni, trebuie să facă efortul de-a identifica direcția-qibla și pentru aceasta persoana trebuie fie să fie absolut sigură, fie să obțină o informație cu grad înalt de adevăr, cum este, de exemplu, mărturia a două persoane demne de încredere. Dacă faptul acesta nu este posibil, persoana trebuie să-și formeze ideea referitoare la direcție, văzând unde se află într-o moschee plasat mehrab sau privind mormintele musulmanilor, sau prin alte modalități, iar apoi să acționeze conform informației. Mai mult, dacă un nemusulman poate determina direcția-qibla prin metode științifice de-o manieră mulțumitoare, atunci se poate avea încredere în acesta.
O persoană ce are o simplă presupunere privitoare la qibla, însă totodată se află în situația de-a avea o mai bună idee, nu trebuie să acționeze în linia simplei bănuieli. De exemplu, dacă un oaspete își face o idee despre direcția-qibla pe baza afirmației făcute de stăpânul casei, însă, pe de altă parte simte că poate obține o cunoaștere mai sigură a orientării, prin alte mijloace, atunci nu trebuie să se ia după cuvintele gazdei.
Dacă o persoană nu posedă nici un mijloc de a determina direcția-qibla sau, în pofida tuturor eforturilor sale, nu-și poate forma o idee definită despre aceasta, atunci va fi de ajuns pentru persoana respectivă dacă va realiza rugăciunile orientat în oricare direcție. De are timp suficient la dispoziție, precauția recomandată este ca să repete de 4 ori aceleași rugăciuni, de fiecare dată către unul din cele patru puncte cardinale.
În cazul [acelei îndoieli] în care o persoană este sigură sau presupune că direcția-qibla este una din cele două direcții, atunci trebuie să ofere rugăciuni privind către ambele.
Dacă o persoană are de oferit rugăciuni privind în câteva direcții și vrea să facă două rugăciuni, cum ar fi rugăciunile-zuhr și cele ‘asr, ce trebuie oferite una după cealaltă, atunci precauția recomandată este este că trebuie să ofere prima namāz privind către acele câteva direcții, ca mai apoi să înceapă rugăciunile secunde.
Dacă o persoană, ce nu este sigură de direcția-qibla, vrea să realizeze alte acțiuni decât namāz aceasta fiind din categoria celor ce trebuie făcute cu fața către qibla, cum ar fi, de exemplu, sacrificiul unui animal—atunci trebuie să acționeze conform presupunerii sale care ar fi direcția-qibla; dacă nu este posibil să-și dea seama care este direcția, atunci realizarea acțiunii orientată către orice direcție va fi validă.

Acoperirea părților intime în timpul rugăciunilor

Atunci când un bărbat oferă rugăciuni, el trebuie să-și acopere părțile intime chiar dacă nu este nimeni care să-l vadă și, de preferat este să-și acopere de asemenea întregul corp [cel puțin] de la buric până la genunchi.
Atunci când o femeie oferă rugăciuni, ea trebuie să-și acopere întreg corpul, inclusiv capul și părul; ca precauție recomandată, ea trebuie să-și acopere și tălpile picioarelor. Nu este necesar ca să-și acopere partea feței ce este spălată în timp ce realizează wudhu, sau mâinile, până la încheieturi, sau picioarele, până la glezne. Fără îndoială, pentru a se asigura că și-a acoperit în mod adecvat părțile corpului ce sunt obligatoriu de acoperit, femeia trebuie să-și acopere și zona din față [neimplicată în wudhu], și partea inferioară a încheieturii mâinilor și gleznele.
Atunci când o persoană oferă sajdah sau tashahhud de care a uitat, trebuie să se acopere în același fel ca în realizarea rugăciunilor, iar precauția recomandată este să se acopere și atunci când realizează sajdah-e-sahv.
Atunci când trebuie să facă rugăciunile, dacă în mod intenționat o persoană nu-și acoperă părțile intime sau [rămâne dezgolită] pentru a nu se fi străduit să știe regula, rugăciunile pe care le face sunt invalide.
Dacă în timp ce-și face rugăciunile o persoană își dă seama că părțile intime îi sunt vizibile, atunci trebuie să și le acopere imediat; însă nu este necesar să repete rugăciunile [din această cauză]. Ca măsură de precauție, o persoană nu trebuie să continue în a-și realiza oricare etapă din oferirea rugăciunilor atâta vreme cât părțile intime sunt vizibile; însă în cazul în care [abia] după completarea rugăciunilor își dă seama că părțile intime au fost vizibile, rugăciunile sale vor fi socotite ca valide.
Dacă veșmântul unei persoane acoperă părțile private în timp ce aceasta se află în poziție verticală, însă nu le acoperă când se află în altă postură cum, de exemplu, rukū’ sau sajdah, namāz va avea validitate atâta vreme cât a reușit să-și ascundă părțile intime în vreun fel sau altul. Totuși, ca precauție recomandată, o persoană nu trebuie să se roage purtând o astfel de îmbrăcăminte.
La vremea oferirii rugăciunilor este îngăduit ca o persoană să-și acopere părțile intime cu iarbă sau cu frunze, însă, ca precauție recomandată, acestea trebuie folosite dacă nu există altă posibilitate.
În disperare de cauză, când nu are nimic cu ce să-și acopere părțile intime la vremea realizării rugăciunilor, o persoană poate folosi noroi pentru a-și acoperi părțile intime.
Dacă, înaintea începerii rugăciunilor, o persoană nu are cu ce să se acopere, chiar dacă speră că va obține ceva cu care să acopere părțile intime, este mai bine să amâne realizarea rugăciunilor. [În caz extrem] totuși, dacă persoana nu ajunge să aibă nimic cu care să se acopere, trebuie să-și facă rugăciunile, însă la finalul acestora trebuie să rostească rugăciuni care o absolvă de obligația [acoperirii]. Și dacă persoana s-a rugat în timpul destinat [rugăciunii], și motivația sa [de-a nu se fi acoperit] nu a încetat până la finalul rugăciunilor, atunci, ca precauție obligatorie, trebuie să facă din nou rugăciunile.
Dacă o persoană care intenționează să ofere rugăciuni nu are nimic cu care să se acopere, nici măcar frunze, sau iarbă, sau noroi, și nu are speranța de a le obține de undeva, atunci, dacă nu există alți oameni care ar putea s-o vadă, poate să se roage după tipicul firesc, făcând rukū’, sajdah și celelalte în mod normal. Dacă însă există alte persoane prezente, atunci trebuie să se roage în așa fel încât părțile intime să rămână ascunse vederii celorlalți, adică rămânând așezată în rugăciune și realizând rukū’ și sajdah prin semne-substitute.

Ca precauție obligatorie, în timp ce realizează namāz, o persoană dezbrăcată trebuie să-și acopere părțile private cu propriile coapse, de stă așezată, sau cu mâinile, dacă stă în picioare.

Condiții privitoare la îmbrăcămintea purtată în timpul rugăciunilor

Există 6 condiții privitoare la îmbrăcămintea folosită pentru namāz:

trebuie să fie pak;
trebuie să fie mubah, adică permisă spre purtare;
nu trebuie făcută din pielea unui animal [sacrificat nelegiuit];
nu trebuie făcută din pielea unui animal a cărui carne este harām [ca mâncare];
dacă persoana care oferă rugăciuni este un bărbat, atunci îmbrăcămintea sa nu trebuie să fie de mătase naturală;
dacă persoana care oferă rugăciuni este un bărbat, atunci îmbrăcămintea sa nu trebuie să fie întrețesută cu aur; (detalii în această privință vor fi date mai încolo).

Îmbrăcămintea nei persoane care oferă rugăciuni trebuie să fie pak; prin urmare, dacă în condiții normale, se roagă având corpul najis ori îmbrăcămintea, atunci rugăciunile sale sunt invalide.
Dacă unei persoane nu-i pasă de faptul că namāz oferite cu îmbrăcămintea sau corpul murdare sunt invalide și totuși se roagă fiind impur (murdar), rugăciunile sale sunt invalide.
Dacă o persoană este nepăsătoare în ce privește învățarea unei reguli ce se referă la un anumit lucru najis, cum ar fi spre exemplu transpirația unui necredincios, și ajunge să se roage împreună cu acesta, atunci rugăciunile sale sunt invalide.
Dacă o persoană era sigură că îmbrăcămintea sau corpul era najis, însă după ce va fi terminat namāz își dă seama că oricare din ele era najis, atunci rugăciunile sale sunt valide.
Dacă o persoană uită că îmbrăcămintea sa ori corpul său este najis și își amintește de acest fapt în timp ce realizează namāz, sau după completarea rugăciunilor, atunci, ca precauție obligatorie, ea trebuie să ofere din nou rugăciunile, [mai ales dacă] uitarea sa a fost datorită neglijenței. Iar dacă timpul prescris a expirat, atunci ea trebuie să ofere rugăciunile-qadha corespunzătoare. Dacă uitarea nu s-a datorat neglijenței, nu este necesar pentru persoană să se roage din nou, însă aceasta cu excepția faptului că reamintirea [despre impuritate] s-a petrecut în timpul realizării namāz, circumstanțe în care va trebui să acționeze conform celor explicate aici, mai jos.
Dacă în timp ce oferă rugăciuni o persoană are la dispoziție foarte mult timp și își dă seama în timpul rugăciunilor că hainele sale sunt najis, bănuind că ar fi putut fi murdare încă înainte de a fi început rugăciunile, atunci ea trebuie fie să le spele, fie să le schimbe, fie să se dezbrace de ele ̶ cu condiția însă ca, făcând astfel, rugăciunile să nu devină invalide̶ și să continue cu namāz până la completare. Dar dacă nu are alt veșmânt cu care să-și acopere părțile intime, sau posibilitatea de a-și spăla veșmântul, sau dacă, scoțând hainele, ar putea invalida namāz, atunci, ca o precauție obligatorie, persoana trebuie să repete rugăciunile purtând haine pak.
Dacă în timp ce oferă rugăciuni o persoană are la dispoziție prea puțin timp și își dă seama în timpul rugăciunilor că hainele sale sunt najis, bănuind că ar fi putut fi murdare încă înainte de a fi început rugăciunile, atunci ea trebuie fie să le spele, fie să le schimbe, fie să se dezbrace de ele ̶ cu condiția însă ca, făcând astfel, rugăciunile să nu devină invalide̶ și să completeze namāz. Dar dacă nu are alt fel de lenjerie cu care să-și acopere părțile intime în caz de scoate veșmântul, sau dacă nu poate să o schimbe ori s-o spele, atunci persoana trebuie să completeze namāz cu aceleași haine najis.
Atunci când o persoană se roagă și timpul pe care îl are la dispoziție este scurt, dându-și seama în timpul rugăciunilor că i-a devenit corpul najis și bănuind că va fi fost astfel înainte de a fi început rugăciunile, ea trebuie să îndepărteze prin spălare najasat aflat pe corpul său, cu condiția ca namāz să nu devină invalidată făcând astfel. Dacă însă știe că namāz s-ar invalida, atunci trebuie să completeze namāz rămânând în aceeași stare, de-a avea corpul najis: namāz pe care realizează va fi validă.
În cazul în care o persoană nu este sigură de are corpul sau veșmântul pak, dacă nu a găsit nimic najis după cercetare și dacă a ajuns să realizeze rugăciunile, atunci namāz va fi validă chiar dacă la încheiere își dă seama că, de fapt, corpul sau veșmântul a fost najis. Dar dacă nu se obosește să cerceteze [curățenia corpului sau a hainelor], atunci, ca precauție obligatorie, va trebui să repete rugăciunile. Dacă timpul a expirat, atunci va realiza rugăciunile-qadha.
Dacă o persoană își spală hainele, fiind sigură că acestea au devenit pak și oferind rugăciunile îmbrăcat cu acestea, însă după rugăciuni își dă seama că hainele nu erau de fapt pak, atunci rugăciunile sale sunt valide.
Dacă o persoană vede sânge pe corpul său ori pe îmbrăcăminte și este sigură că nu este vorba de unul din felurile de sânge najis, cum ar fi, de exemplu, sângele de la un țânțar, iar după ce va fi oferit rugăciunile, își dă seama că e vorba de un fel de sânge pe care inadmisibil în namāz, atunci, chiar așa fiind, rugăciunile sale sunt valide.
Dacă o persoană este sigură că sângele ce-l are pe corp sau pe îmbrăcăminte este din felurile de sânge najis care sunt de acceptat în namāz, cum ar fi, de exemplu, sângele de la o rană sau o plagă, însă după rugăciuni își dă seama că este un sânge care invalidează namāz, atunci, chiar așa fiind, rugăciunile sale vor fi valide.
În cazul în care o persoană uită că un lucru anume este najis și atinge acel lucru fie cu corpul umed, fie cu haina umedă, continuând să ofere rugăciunile, iar la sfârșitul acestora își dă seama de greșeală, atunci, chiar așa fiind, rugăciunile sale sunt valide. Într-o asemenea situație, dacă realizează ghusl fără ca mai întâi să-și fi făcut corpul pak, iar apoi trece la realizarea rugăciunilor, atunci atât ghusl, cât și namāz vor fi invalide, dacă nu este sigur că prin realizarea de ghusl, corpul său a devenit pak de asemenea. La fel, dacă se realizează wudhu și una din părțile spălate nu a fost inițial făcută pak, oferindu-se mai apoi rugăciunile, atunci atât wudhu, cât și rugăciunile vor fi invalide, dacă nu este sigur că, prin realizarea de wudhu, acea parte de care a uitat că ar fi fost najis a ajuns să fie pak.
În cazul în care o persoană nu are decât un singur rând de haine și atât corpul, cât și hainele sunt najis, cum și dacă apa ce-o are este suficientă ca să facă pak măcar una din acestea, atunci, precauția obligatorie este să-și spele corpul și să ofere rugăciunile cu hainele najis, deoarece nu este permis să se spele hainele și să se realizeze rugăciunea cu corpul najis. Oricum, dacă mizeria de pe haine este mai multă sau mai intensă, atunci are opțiunea de-a curăța și hainele.
O persoană care nu are altă îmbrăcăminte decât aceea najis, poate oferi rugăciunile îmbrăcată cu ce are; rugăciunile sale vor fi valide.
Dacă o persoană are două rânduri de haine și știe unul din ele este najis, însă fără să-și dea seama care din ele, atunci, dacă are suficient timp la dispoziție, trebuie să ofere rugăciunile îmbrăcată cu fiecare din cele două. Spre exemplu, dacă persoana dorește să ofere rugăciunile-zuhr și cele ‘asr, atunci realizează ambele rugăciuni o dată cu niște haine, apoi cu celelalte. Însă, dacă timpul avut la dispoziție este scurt, persoana poate oferi rugăciunile îmbrăcată doar cu unul din seturile de haine și aceasta va fi de ajuns.
Îmbrăcămintea pe care o persoană o folosește pentru relizarea rugăciunilor trebuie să fie permisibilă ca folosire (mubah). De aici, dacă o persoană știe că este harām să folosească o haină însușită ilicit, ori, din neglijență, nu cunoaște această regulă, la care se adaugă realizarea intenționată a rugăciunilor cu astfel de îmbrăcăminte, atunci, ca o precauție, rugăciunile sale vor fi invalide. Dacă îmbrăcămintea are componente ilicite ce singure nu pot acoperi părțile intime ̶ sau chiar dacă pot să acopere părțile intime, persoana nu le poartă permanent cu sine (o batistă mare, ce-o ține în buzunar, de exemplu)̶ ori dacă poartă lucrurile însușite ilicit laolaltă cu îmbrăcămintea mubah, atunci, în toate aceste cazuri, faptul că lucrurile acestea suplimentare sunt ilicite nu va afecta validitatea rugăciunilor. În caz contrar, ca măsură de precauție, folosirea celor ilicite este de evitat.
Dacă o persoană știe că este harām să poarte haine însușite ilicit, dar nu știe că faptul acesta face ca rugăciunile să fie invalide, atunci, în cazul în care intenționat face rugăciunile cu astfel de haine, ca o precauție, rugăciunile sale vor fi invalide (așa cum s-a explicat în regula precedentă).
Dacă o persoană nu știe că hainele sale au proveniență ilicită sau uită de faptul acesta și, cu toate acestea, oferă rugăciunile astfel îmbrăcată, atunci, chiar așa fiind, rugăciunile sale vor fi valide, cu condiția ca însăși persoana respectivă să nu fie cea care le-a luat în mod delictiv. În cazul în care chiar persoana este hoțul, ca precauție, se va considera că rugăciunile sale sunt invalide.
Dacă o persoană nu știe sau uită că îmbrăcămintea sa este însușită ilicit, dar își dă seama de aceasta în timpul rugăciunilor, atunci trebuie să-și scoată îmbrăcămintea, cu condiția ca părțile intime să-i rămână acoperite cu altceva; dezbrăcarea de haina însușită ilicit nu va duce la ruperea continuității rugăciunilor. În cazul în care părțile intime nu rămân acoperite de ceva, sau dacă nu poate scoate hainele respective imediat, sau dacă fluiditatea rugăciunilor nu poate fi menținută de se trece la scoaterea hainelor, iar dacă persoana are timp pentru cel puțin o rak’ah, atunci ea trebuie să întrerupă rugăciunile și să le ofere îmbrăcată într-un veșmânt licit. În cazul în care însă nu are prea mult timp, atunci ea poate să-și scoată hainele în timp ce continuă să se roage și să completeze rugăciunile conform cu regulile aplicabile rugăciunilor ce se fac când nu se are îmbrăcăminte.
Dacă, pentru a-și proteja viața, o persoană oferă rugăciuni îmbrăcată cu haine însușite ilicit, cum ar fi, de exemplu, înlăturarea situației de a fi furate de către un hoț, atunci rugăciunile sale sunt valide.
Dacă o persoană cumpără o îmbrăcăminte cu o anumită sumă a cărei cincime nu a fost plătită de către ea, atunci namāz realizată în acea îmbrăcăminte se va ridica la valoarea unei namāz făcute într-o îmbrăcăminte ilicită.
Ca o precauție obligatorie, îmbrăcămintea unei persoane, adică doar aceea care nu va fi pentru acoperirea părților intime, nu trebuie făcută din pielea unui animal al cărui sânge izbucnește din venă când este sacrificat. Iar precauția recomandată este ca ̶ chiar și atunci când îmbrăcămintea nu este făcută din pielea unui astfel de animal, cum ar fi, de exemplu, cea a unui pește sau a unui șarpe ̶ să nu se folosească astfel de îmbrăcăminte când se oferă rugăciuni.
Dacă persoana ce oferă rugăciuni are cu sine [în bagaje] părți dintr-un animal najis, părți ce sunt socotite ca fiind vii, cum ar fi, de exemplu, carne sau piele, atunci, chiar și așa, rugăciunile vor fi valide.
Dacă o persoană ce oferă rugăciuni are cu sine [în bagaje] părți ale unui animal a cărui carne este halal, dar care părți sunt socotite ca fiind nevii, cum ar fi, de exemplu, blana sau lâna, sau dacă oferă rugăciuni cu îmbrăcăminte făcută din acestea, atunci, chiar și așa, rugăciunile sale sunt valide.
În afară de lenjeria măruntă (ciorapii, de exemplu), care nu servește de obicei la acoperirea părților intime, ca o precauție obligatorie, îmbrăcămintea persoanei care se roagă nu trebuie făcută din piele unui animal sălbatic sau a unuia a cărui carne este harām. La fel, îmbrăcămintea nu trebuie să fie spurcată cu urina, fecalele, sudoarea, laptele sau părul unui asemenea animal. Totuși, dacă pe îmbrăcăminte se găsește un fir de păr ori dacă persoana cară cu sine o cutie în care s-au ținut asemenea lucruri, atunci nu este nici o problemă.
Dacă saliva, apa din nas ori orice altă umezeală de la un animal a cărui care este harām de mâncat, cum ar fi, de exemplu, de la o pisică, se află pe corpul sau îmbrăcămintea unei persoane aflate în namāz, iar această substanță este încă umedă, atunci namāz va fi invalidă. Dar dacă substanța s-a uscat și a fost îndepărtată, atunci rugăciunea este validă.
Dacă pe corpul sau pe hainele persoanei ce oferă rugăciuni există păr, salivă ori transpirația altei persoane, nu este nici o problemă. La fel, nu este nici o problemă dacă există lângă o persoană, în timp ce se roagă, produse animale precum ceara și mierea, sau perle.
Dacă persoana ce oferă rugăciuni nu este sigură dacă îmbrăcămintea sa este făcută din pielea unui animal a cărui carne este halal sau harām, atunci îi este îngăduit să ofere rugăciuni îmbrăcată astfel, indiferent dacă îmbrăcămintea a fost făcută local ori este importată.
Nu se poate preciza dacă perla este ceva provenit de la un animal a cărui carne este harām și, prin urmare, este permis să se facă rugăciuni purtând-o.
Nu este nici o problemă în a se purta blană simplă și, la fel, blana unei veverițe gri, atunci când se oferă rugăciuni. Cu toate acestea, precauția recomandată este că o persoană nu trebuie să poarte blana unei veverițe în timp ce se roagă.
Dacă o persoană a realizat rugăciunile îmbrăcată cu un veșmânt de care nu a știut că este făcut din pielea unui animal a cărui carne este harām sau dacă a uitat de faptul acesta, atunci, ca precauție recomandată, ea trebuie să facă rugăciunile din nou.
Pentru un bărbat, folosirea unui veșmânt întrețesut cu aur este harām atunci când se roagă, iar faptul acesta face namāz să fie invalid. Folosirea de către femei a unui astfel de veșmânt, fie în mod obișnuit, fie în timpul rugăciunilor, este permisă.
Pentru bărbați este harām să poarte aur cum, de exemplu, lanț de aur ce atârnă pe piept, sau inel de aur, ori să folosească ceas de mână din aur ori ochelari cu ramă de aur; rugăciunile făcute purtând aceste lucruri vor fi invalide. Însă femeilor le este permis să poarte aceste lucruri în timpul rugăciunilor sau altcândva.
Dacă o persoană nu știe, dacă a uitat că inelul ori veșmântul este din aur, dacă nu este sigură de este din aur sau nu obiectul ce-l are, chiar dacă le poartă, rugăciunile sale vor fi valide.
În timp ce se realizează namāz, îmbrăcămintea unui bărbat, chiar și calota de pe cap, sau șireturile de strâns pijamaua, sau pantalonii, nu trebuie să fie de mătase naturală. Ultimile două cazuri precizate aici țin de o precauție recomandată. Oricum, pentru bărbați este harām să poarte mătase naturală în oricare moment.
Dacă toate componentele unei îmbrăcăminți sau doar o parte din ele sunt din mătase naturală, atunci purtarea ei de către un bărbat este harām și, îmbrăcat astfel, se vor invalida rugăciunile.
Atunci când un bărbat nu știe dacă o îmbrăcăminte anume este din mătase naturală sau din alt material, este permis s-o poarte și nu este nici o problemă în a oferi rugăciuni îmbrăcat cu aceea.
Nu este nici o problemă dacă un bărbat are în buzunar o batistă de mătase, acest fapt nu va invalida rugăciunile.
Unei femei, atât în namāz, cât și oricând altcândva, îi este permis să poarte îmbrăcăminte de mătase.
Când cineva chiar nu are vreo alternativă, poate purta haine ilicite, sau făcute cu aur, ori de mătase. La fel, o persoană obligată să poarte o haină anume ori care nu are altă îmbrăcăminte decât din cea menționată mai sus, poate să ofere rugăciunile cu asemenea îmbrăcăminte.
Dacă o persoană nu are altă îmbrăcăminte decât acea ilicită, însă nu este forțată să o îmbrace, atunci trebuie [să n-o poarte și] să se roage conform regulilor prescrise pentru cineva care are de oferit namāz dezbrăcat.
Dacă o persoană nu are un alt veșmânt decât unul făcut din pielea unui animal sălbatic și este obligată să-l poarte, atunci îi este permis să se roage îmbrăcată astfel. Dacă însă nu este necesar să poarte asemenea îmbrăcăminte, atunci trebuie să acționeze conform regulilor pentru cei ce se roagă dezbrăcați. Dacă îmbrăcămintea nu este din pielea unui animal sălbatic, ci din a unuia a cărui carne este harām să se mănânce, iar persoana nu este în nici un fel obligată s-o poarte, atunci, ca precauție obligatorie, ea trebuie să se roage îndoit: o dată, cu acea îmbrăcăminte, iar a doua oară, conform regulilor aplicabile unei persoane dezbrăcate.
Dacă o persoană nu are altă îmbrăcăminte decât de mătase ori întrețesută cu aur și nu este obligată să poarte vreo haină, atunci ea trebuie să ofere rugăciuni în acord cu regulile aplicabile unei persoane dezbrăcate.
Dacă o persoană nu are nimic cu care să-și acopere părțile intime în timpul realizării de namāz, atunci este obligatoriu pentru ea să procure fie prin închiriere, fie prin cumpărare asemenea acoperământ. Totuși, dacă ar ajunge să coste mai mult decât își poate permite ori dacă dând banii pe îmbrăcăminte ar crea vreun neajuns, atunci persoana poate oferi namāz conform cu regulile prescrise unei persoane dezbrăcate.
În cazul în care o persoană nu are îmbrăcăminte și altcineva îi oferă sau îi împrumută ceva de îmbrăcat, atunci ea trebuie să accepte, doar dacă faptul nu-i creează vreo dificultate. De fapt, dacă nu i se pare dificil să împrumute un veșmânt ori să-l primească drept cadou, atunci trebuie să ia de la cineva care este dispus să îi dea.
Purtarea unei îmbrăcăminți a cărei pânză, culoare sau croială nu este conform statutului unei persoane, ori care este neobișnuită cu totul, este harām în cazul în care coboară demnitatea persoanei. Dar dacă oferă namāz cu asemenea îmbrăcăminte, chiar și atunci când este numai ți îndeajuns pentru acoperirea părților intime, rugăciunile făcute vor fi valide.
Dacă un bărbat poartă îmbrăcăminte de femei sau dacă o femeie poartă îmbrăcăminte de bărbați și-și face din aceasta un obicei, atunci, ca precauție, faptul este harām. Totuși, în oricare situație, realizarea rugăciunilor în asemenea îmbrăcăminte, nu le va invalida.
Pentru o persoană care trebuie să se roage stând culcată, nu este permis în realizarea rugăciunilor să folosească o învelitoare care este făcută din pielea unui animal sălbatic sau, ca precauție obligatorie, din cea a unui animal a cărui carne este harām; [interdicția este și în cazul unei] învelitori din mătase sau a uneia murdare, care, dacă este expusă ca și cum ar fi un veșmânt. În cazul în care persoana ce se roagă se acoperă pur și simplu, atunci nu va fi nici o problemă, rugăciunile sale nu vor fi afectate de acest fapt. În ce privește salteaua, nu există nici o obiecție atâta vreme cât persoana nu trage o parte pe deasupra corpului, dând aparența de a fi o îmbrăcăminte; dacă face astfel, atunci se aplică aceeași interdicție ca în cazul învelitorii.

Cazuri excepționale

În următoarele 3 cazuri rugăciunile oferite de către o persoană vor fi valide, chiar și atunci când corpul sau veșmântul sunt najis:

când corpul sau veșmântul este pătat de sângele ieșit dintr-o rană sau o plagă a corpului;
când corpul sau veșmântul este pătat de sânge pe o suprafață mai mică decât acea a unei monede mici (aproape egală cu articulația de sus a degetului mare);
când nu are nici o altă opțiunea decât aceea de-a oferi rugăciuni având corpul sau veșmântul murdar; de aici, este vorba de o situație în care, dacă haina celui ce se roagă este najis, namāz este totuși validă, adică situația în care componente mici de îmbrăcăminte (ciorapi, calote) sunt najis. (Reguli privind aceste situații vo fi explicate mai încolo.)

În cazul în care corpul sau veșmântul unei persoane ce dorește să se roage este pătat cu sânge dintr-o rană ori plagă, etc., atunci poate realiza namāz [având validitate] atâta vreme cât rana sau plaga nu s-a vindecat. Aceeași regulă se aplică dacă este vorba de puroi (care poate ieși odată cu sângele) sau de oricare medicament care, aplicat pe rană sau plagă, devine najis.
Dacă sângele ce este pe haina sau pe corpul unei persoane care se află în rugăciune, sânge ce iese dintr-o rană mică sau tăietură repede vindecabilă, nu a fost în prealabil spălat [deși se putea], atunci rugăciunile sunt invalide.
Dacă vreo parte a corpului ori a îmbrăcăminții, care se află departe de rană, devine najis datorită fluidului ce iese din rană, atunci nu este permis să se ofere rugăciuni; totuși, nu există nici o problemă dacă, datorită supurației, o parte a corpului sau îmbrăcăminții din jurul rănii devine najis.
În cazul în care corpul sau veșmântul unei persoane este pătat cu sânge provenit de la hemoroizi interni sau de la o rană bucală ori nazală, etc., atunci persoana poate oferi rugăciuni, chiar având acea sângerare. Evident, dacă sângele provine de la hemoroizi externi, este permis să se ofere rugăciuni.
Dacă o persoană are o rană pe suprafața corpului și vede sânge pe corp sau pe haină, o pată mai mare decât aria unei monezi, și nu știe dacă sângele este din rana sa ori are altă proveniență, atunci, ca precauție obligatorie, nu trebuie să facă rugăciunile.
Dacă o persoană are câteva răni, înă atât de apropiate una de cealaltă, încât pot fi considerate ca fiind una, atunci nu este nici o problemă în realizarea rugăciunilor, atâta vreme cât nu s-u vindecat. Dacă totuși rănile sunt mai separate, fiecare părând ca individuală, atunci persoana trebuie să spele și să curețe corpul și îmbrăcămintea de fiecare dată când o rană este vindecată.
Dacă hainele sau corpul unei femei ce se roagă este pătat de sânge menstrual, chiar și în cantitate mică, atunci namāz nu are validitate. Ca o precauție, aceeași regulă se aplică pentru sângele nifas, istihaza, cum și pentru acel din surse care, la modul esențial, sunt najis ̶ provenit de la un porc, de la corpul unui animal sacrificat, de la un animal a cărui carne este harām să se mănânce. În privința altor feluri de sânge, cum cel de la corpul uman sau cel de la un animal de carne halal, nu este nici o problemă în a se oferi rugăciuni când există; acest fapt e valid atunci când, chiar dacă petele se găsesc în câteva locuri de pe îmbrăcăminte sau de pe corp, ele, însumate, nu au o arie mai mare decât cea a unei monede.
Dacă sângele pătează o față a îmbrăcăminții și apoi trece către cealaltă față, atunci se va considera ca unică pată. Însă, dacă fața a doua a veșmântului se pătează separat, fiecare față va fi considerată cu pata ei. Ca urmare, dacă sângele de pe ambele fețe este mai puțin în suprafață decât o monedă, atunci namāz va fi validă; dacă suprafața este mai mare decât o monedă, rugăciunile nu vor fi valide.
Dacă sângele cade pe o haină cu căptușeală și ajunge până la aceasta ori cade pe căptușeală și ajunge până la fașa exterioară a hainei, atunci fiecare parte va fi separat considerată cu pata sa, atâta vreme cât fața și căptușeala nu sunt într-atât de unite, încât s-ar putea vorbi de-o singură pată. De aici, dacă aria petei de sânge de pe față și de pe căptușeală, considerată una, este mai mică decât a unei monezi, atunci rugăciunile vor fi considerate ca fiind valide; dacă suprafața petei este mai mare, rugăciunile oferite cu astfel de pată vor fi invalide.
Dacă aria petei de sânge de pe corp sau de pe veșmânt este mai mică decât o monedă, însă parte din sânge se împrăștie mai mult în jurul petei, atunci rugăciunile oferite în astfel de situație vor fi invalide, chiar dacă pata și umezeala ei nu este egală cu suprafața unei monede. Totuși, dacă umezeala e doar a petei de sânge, fără să umezească marginile, nu există nici o obiecție la oferirea rugăciunilor într-o astfel de circumstanță.
Dacă nu există nici un fel de sânge pe corpul sau pe veșmântul unei persoane, însă acestea devin najis din cauza contactului cu o umezeală amestecată cu sânge, atunci rugăciunile nu pot fi oferite, chiar dacă partea ce a devenit najis este mai mică decât aceea a unei monezi.
Dacă aria sângelui prezent pe corpul sau îmbrăcămintea unei persoane este mai mică decît o monedă, însă suprafața respectivă este atinsă de altă najasat, cum ar fi, deexemplu, o picătură de urină, atunci nu este permis să se ofere rugăciuni, indiferent dacă najasat de proveniență străină atinge corpul (ori veșmântul) sau nu.
Dacă o piesă de îmbrăcăminte aparținând unei persoane ce face rugăciuni, cum ar fi ciorapii sau calota, textile ce în mod obișnuit nu acoperă părțile intime, devin najis, și dacă nu sunt făcute din corpul sau pielea unui animal cu carne harām de mâncat, atunci rugăciunile oferite vor fi valide; de asemenea, nu există nici o obiecție la oferirea rugăciunilor când se poartă un inel najis.
Este permis pentru o persoană aflată în namāz să aibă lucruri ce sunt najis, cum ar fi batista, cheile și cuțitul. La fel, dacă va avea cu sine, în bagaje, îmbrăcăminte najis, acest fapt nu va afecta validitatea rugăciunilor.
Dacă o femeie știe că aria petei de sânge de pe corp sau de pe veșmânt este mai mică decât o monedă, dar suspectează că ar fi vorba de sânge hayz, nifas, istihaza, fapt care nu este scuzabil în cadrul namāz, atunci, totuși, îi este permis să ofere namāz, fără a fi necesar să spele acea pată.
Dacă aria petelor de sânge de pe haina sau corpul unei persoane este mai mică decât cea a unei monezi, dar ea nu este conștientă că este unul din felurile de sânge neacceptate în cadrul namāz, atunci, dacă-și dă seama de aceasta după namāz, că era un sânge neacceptat, nu este necesar să ofere din nou rugăciunile. La fel, dacă persoana crede că întinderea petei de sânge este mai mică decât a unei monede și oferă rugăciuni, iar mai târziu ajunge să știe că pata a fost mare cât o monedă sau mai mult, atunci nu este necesar să ofere iarăși rugăciunile.

Lucruri mustahab

Pentru o persoană care oferă rugăciuni anumite lucruri privind îmbrăcămintea sunt mustahab. Câteva din acestea sunt: un turban având ultimul pliu făcut sub bărbie, pânză ornamentală atârnând liber pe umăr (‘aba); îmbrăcăminte albă; îmbrăcăminte din cea mai curată; folosirea parfumului; folosirea de pietre prețioase, precum agatul roșu (aqīq).

Lucruri makrūh

Pentru cineva care se roagă anumite lucruri legate de îmbrăcăminte sunt makrūh:

874. Faptul de a purta o îmbrăcăminte neagră, sau murdară, sau strânsă pe corp, să poarte îmbrăcămintea unui bețivan ori a cuiva căruia nu-i pasa de najasat. La fel, faptul de-a purta îmbrăcăminte care are imagini imprimate sau pictate, de-a ține nasturii descheiați, de-a purta un inel cu imagine gravată.

Următorul: Reguli privitoare la namāz (partea a-II-a)

Anterior: Tayammum

Înapoi la Cuprins

Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului